IOHANNIS: "Legislaţia rutieră poate să fie înăsprită"

J.P.
Politică / 4 august 2021

"Legislaţia rutieră poate să fie înăsprită"

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat, miercuri, pentru înăsprirea legislaţiei în contextul producerii a din ce în ce mai multe accidente rutiere, conform Agerpres.

"Este o tragedie ce se întâmplă şi este clar că un element este lipsa de drumuri. Dacă aveţi curiozitatea să circulaţi şi probabil aţi făcut-o prin ţară, aţi văzut că se circulă din ce în ce mai greu, pe de altă parte, lumea la noi este extraordinar de nervoasă tot timpul. Este un factor care duce la tot felul de incidente. Legislaţia poate să fie înăsprită, nu am nimic împotrivă. Pot fi realizate tot felul de instalaţii, unele de avertizare, altele chiar de măsurare. E clar că fără o mai bună disciplină şi fără drumuri mai bine realizate şi mai multe nu vom stăpâni fenomenul. Şi este trist, este foarte trist, mai ales acum, în perioada de concediu, în fiecare zi citim despre accidente rutiere grave, foarte grave şi nu putem să continuăm aşa. Guvernul, pe de o parte, îşi face treaba, avem tot mai multe şantiere de drumuri naţionale, de autostrăzi, de centuri ocolitoare, dar şi legislaţia trebuie să devină mai puternică şi şoferii mai disciplinaţi", a spus Iohannis.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De la Bucuresti la Sibiu si retur sa nu mai circule nimeni in afara de presedintele antiroman.

    1. E normal , e bine să fim pe locul 1 la decese prin accidente rutiere !?.

      Pai daca nu mai circula nimeni in afara de dulap, citu si inca vreo 4-5 smecheri, ajungem model, campioni olimpici.

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb