Ionel Bogdan: PNL ia act de decizia preşedintelui de a-l desemna pe Luca Niculescu pentru funcţia de prim-ministru

L.B.
Politică / 5 octombrie, 21:55

Ionel Bogdan: PNL ia act de decizia preşedintelui de a-l desemna pe Luca Niculescu pentru funcţia de prim-ministru

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a declarat că Partidul Naţional Liberal ia act de decizia Preşedintelui României privind desemnarea domnului Luca Niculescu drept candidat pentru funcţia de prim-ministru, potrivit unei postări pe Facebook.

Bogdan a precizat că, în perioada următoare, PNL va avea discuţii cu premierul desemnat şi va analiza programul de guvernare, priorităţile asumate şi echipa pe care o va propune.

Bogdan a subliniat că, ulterior discuţiilor şi analizei programului de guvernare, PNL va lua o decizie cu privire la votul de învestitură.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb