IONEL DANCĂ: Folosirea cardului de sănătate nu mai este oligatorie pe perioada stării de urgenţă

F.F.
Miscellanea / 30 martie 2020

Folosirea cardului de sănătate nu mai este oligatorie pe perioada stării de urgenţă

Folosirea cardului de sănătate nu mai este obligatorie în perioada stării de urgenţă, a anunţat, luni, Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului.

În cadrul unei declaraţii de presă susţinute la finalul şedinţei de guvern, el a declarat că a fost adoptată o hotărâre în acest sens.

"Se prelungeşte aplicabilitatea contractului-cadru pentru pachetele de servicii medicale contractate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, respectiv contractul-cadru încheiat pentru perioada 2018-2019 se prelungeşte cu perioada stării de urgenţă. În această perioadă nu va fi necesară folosirea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Practic, serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, materialele sanitare, medicamentele şi dispozitivele medicale pot fi acordate şi validate fără semnarea cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate. Obligaţiile prevăzute în acest sens pentru medicii de familie sunt modificate, în sensul în care nu mai este obligatorie transmiterea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate, în termen de trei zile de la data acordării acestora, respectiv a eliberării serviciilor medicale şi dispozitivelor medicale", a precizat Dancă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu era o soluție mai bună asigurarea unui sistem de carduri funcțional?

    Adica esti avocat, stomatolog sau alt smecher care te tratezi pe gratis ca platesc altii? De ce nu se ia dupa de 3 ori daca i ai salvat viat pe cheltuiala statului si el cu conturi la banca masini scumpe.

    Sa spunem alt caz vine unul care a muntit ani de zile afara fara sa plateasca un leu la sanate si el are mai multe apartamente la inchiriere in oras. E tratat moca???? 

    Vedeti de aceea nu avem bani. Daca a iesit viu din spital vezi cati bani si cere banii. De ce nu se trateaza pe gratis la privat???? 

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb