Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului: "2023 - anul în care oraşul a devenit cu adevărat atractiv pentru investitori"

ANA FELEA
Miscellanea / 29 decembrie 2023

Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului: "2023 - anul în care oraşul a devenit cu adevărat atractiv pentru investitori"

Primăria municipiului Galaţi încheie anul cu un scurt bilanţ al proiectelor finalizate şi trasează principalale obiective pentru anul următor. Astfel, 2023 este descris de primarul Ionuţ Pucheanu ca fiind anul investiţiilor în educaţie, anul în care oraşul a devenit cu adevărat atractiv pentru investitori, anul cu numeroase proiecte ce s-au încheiat cu succes, dar şi anul premierelor".

Primăria Galaţi a finalizat 34 de proiecte de investiţii în valoare de peste 150 de milioane de lei. La acestea se adaugă alte 40 de proiecte de 400 de milioane de lei, aflate în derulare. Mai mult, prin PNRR au fost semnate 67 de contracte de aproape 800 de milioane de lei. Succint, vorbim de investiţii de 1,3 miliarde de lei. Pentru anul viitor, sunt programate pentru a fi demarate alte 57 de proiecte de 776 de milioane de lei. În plus, pentru programul european 2021-2027, Primăria municipiului Galaţi are în pregătire 42 de proiecte de 1,2 miliarde de lei.

"Am avut un an plin şi am convingerea că 2024 va fi un an şi mai bun. Dezvoltarea oraşului va continua, dovadă fiind faptele concrete de anul acesta care vor avea un ecou şi mai mare în 2024. De aceea, le mulţumesc gălăţenilor şi echipei din Primărie. Educaţia, sănătatea şi infrastructura rămân priorităţile noastre. Continuăm", a subliniat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

2023 a adus investiţii fără precedent în Educaţie

Educaţia s-a aflat pe primul loc ca domeniu în care s-a investit în 2023. În total, 10 unităţi şcolare au fost modernizate.

"Totodată, sunt în implementare proiecte pentru alte 25 de unităţi de învăţământ. În plus, este în derulare un proiect important cu finanţare în cadrul PNRR prin care toate unităţile de învăţământ din oraş vor beneficia de dotări de circa 16,8 milioane de euro. Astfel, până acum, în cadrul proiectelor cu finanţare europeană am ajuns la un total de 17 grădiniţe, şcoli şi licee modernizate", anunţă Primăria Galaţi.

Anul 2023 a adus un centru modern pentru Galaţi, după ce au fost finalizate lucrările şi la Aleea de la P-uri, un spaţiu de care gălăţenii se bucură deja. Astfel, pentru prima dată oraşul are un centru modern, deschis şi primitor. Mai mult, Parcul Carol a fost adus la noi standarde, iar pentru prima dată oraşul are şi un Parc de aventură.

"Sănătatea a rămas o prioritate. La Spitalul pentru Copii a fost construit un nou compartiment pentru primirea urgenţelor, la Spitalul de Psihiatrie un nou ambulatoriu, iar în cartierul Micro 20 a fost deschis un centru medical de permanenţă", a mai subliniat primarul Ionuţ Pucheanu.

Pucheanu: "2023 a însemnat relansarea oraşului din punct de vedere al investiţiilor private"

De departe, 2023 s-a detaşat de ceea ce s-a întâmplat până acum în municipiul Galaţi, din punct de vedere al investiţiilor private. Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului, subliniază faptul că "2023 a însemnat relansarea oraşului" din acest punct de vedere.

"Astfel, în Zona Liberă sunt 38 de contracte de concesiune şi 11 de închiriere, au sosit noi echipamente pentru fabrica de ulei, iar lucrările au continuat la noua cale ferată cu ecartament larg. Mai mult, s-au stabilit primele detalii pentru viitoarea fabrică gigant de baterii. În plus, s-au semnat şi primele contracte pentru viitoare investiţii la Parcul Industrial. Numeroase alte investiţii private s-au realizat în oraş, lucru care înseamnă dezvoltare şi locuri de muncă. Prin urmare, datele statistice au arătat că în municipiului Galaţi sunt sub 1.000 de şomeri", a declarat Ionuţ Pucheanu.

Au continuat şi lucrările în cartiere, fiind realizate noi parcări în locul vechilor garaje demolate, dar şi locuri de joacă moderne. Lucrări s-au derulat şi se vor derula în continuare în cartiere precum Micro 19, 20, 21, 38, 39, Siderurgiştilor Vest sau Valea Oraşului. Iar cartierele Barboşi şi Fileşti au începând de anul acesta reţea de apă de canalizare. Astfel, municipiul Galaţi a devenit unul dintre puţinele oraşe racordate aproape în totalitate la reţeaua de apă şi canalizare.

În 2023, tramvaiele au revenit în circulaţie pe Bulevardul G. Coşbuc, după modernizarea primului sector, parte a amplului proiect prin care axa nord-sud a oraşului a fost adusă la noi standarde.

În domeniul transportului public, s-a semnat contractul de achiziţie pentru primele 20 de autobuze electrice noi, cu fonduri prin PNRR, şi vor urma încă 42 de mijloace de transport noi.

"Primăria susţine sportul, atât sectorul juvenil al diferitelor discipline, cât şi reprezentantele de seniori care promovează cu succes numele Galaţiului atât pe plan naţional, cât şi peste hotare. Echipa de fotbal Oţelul a reuşit în ultimii trei ani să evolueze din eşalonul al treilea în prima ligă, fiind una dintre cele mai lăudate formaţii din campionat, CSM Arcada a câştigat pentru a cincea oară la rând Divizia A1 de volei masculin, iar formaţia de futsal United a devenit pentru a doua oară campioană naţională. Ultimele două reprezintă cu succes oraşul în Liga Campionilor. De asemenea, Primăria susţine cultura şi activitatea teatrelor care au venit cu producţii spectaculoase în anul 2023. Astfel, Galaţiul a găzduit festivalurile tradiţionale: Festivalul de Comedie, Festivalul Leonard şi Festivalul Gulliver. Între evenimentele importante ale anului 2023 amintim: Street Food Festival, spectacole de Zilele municipiului Galaţi, Danube Rock Sounds, Gala Excelenţei în Educaţie, în premieră Siderugiştilor Best sau deja tradiţionalul Orăşelul lui Moş Crăciun 2023 a însemnat recunoaşterea oraşului în plan naţional. Galaţiul a primit importante distincţii între care: Best Electric City, Trofeul pentru transport public sustenabil, Best Smart City etc", anunţă Primăria Galaţi.

Noi proiecte pentru 2024

Între proiectele care ar urma să fie depuse anul viitor pentru finanţare cu fonduri europene se numără modernizarea Falezei Dunării, a Văii Ţiglinei, precum şi a depoului de tramvaie, a bulevardului Siderurgiştilor (tronson 2) şi a străzii Ştefan cel Mare, după ce s-au făcut deja paşi importanţi şi s-au obţinut bani europeni pentru proiectare.

"Între proiectele care vor demara anul viitor putem menţiona realizarea unei parcări subterane în zona Spitalului pentru Copii, a unei parcări supraterane în Micro 21, precum şi în Micro 39C. Se adaugă şi modernizarea Parcului de la Turnul TV şi a Bulevardului G. Coşbuc, pe cel de-al doilea tronson. Totodată, se vor achiziţiona noi mijloace de transport în comun. Mai putem aminti renovarea multor clădiri publice, blocuri de locuinţe şi unităţi de învăţământ", anunţă Primăria Galaţi.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Strada Libertatii mai așteaptă? De cel putin 24 de ani este un dezastru, plina de gropi, dar în zona B de impozitare. Plătim ca proștii impozite mari, facem petiții și asteptam, dar nu se întâmplă nimic! PÂNĂ CÂND?

    Poate ajungeți și pe str. Ion Ionescu de la Brad( strada este un dezastru).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0237
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8519
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.7888

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb