Iordănescu susţine că a identificat problemele echipei naţionale

O.D.
Sport / 4 octombrie 2022

Iordănescu susţine că a identificat problemele echipei naţionale

Selecţionerul Edward Iordănescu susţine că că a identificat 5 probleme la echipa naţională pe care speră să le remedieze.

"Încrederea care mi s-a oferit mă onorează şi, la fel ca şi până acum, promit să pun în slujba echipei naţionale toate cunoştinţele mele şi tot ce am eu mai bun ca să reuşim să ne atingem obiectivul. Am identificat cinci probleme pe care le avem şi sper să le remediem sau să le diminuăm efectele. Nu sunt cazuri izolate, e vorba de situaţia în care ne aflăm, un exemplu ar fi lipsa meciurilor internaţionale ale jucătorilor români la echipele de club", a spus selecţionerul.

Acesta a mai adăugat: "Cred că am reuşit să punem fundaţia la procesul de reconstrucţie, cu jucători tineri, mulţi proveniţi de la Under 21, cu o mentalitate diferită, pe care ne-o dorim foarte mult, care să ne dea speranţe pentru o calificare la EURO. Încercăm să construim în jurul elementelor bune şi să le dezvoltăm. Pentru mine e o onoare şi o mândrie să mă aflu în această poziţie şi sper să ne bucurăm cu toţii la final şi să facem fericiţi românii".

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că selecţionerul Edward Iordănescu va continua la conducerea echipei naţionale, contractul său fiind prelungit până la finalul preliminariilor Campionatului European din 2024. În eventualitatea obţinerii calificării la EURO 2024, contractul se va prelungi automat pentru turneul final.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Har, Domnului!

    afara cu burleanu cu tot !

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb