Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa a anunţat că, începând de duminică, va suplimenta efectivele în Mamaia după ce sâmbătă seara au apărut pe reţele sociale imagini cu mai multe persoane care dansau hora în centrului staţiunii, încălcând regulile de distanţare socială, scrie News.ro.
Poliţiştii spun că au ajuns la faţa locului la trei minute după ce au fost sesizaţi, dar nu au găsit nimic. Ei au stabilit că evenimentul a avut loc cu aproxiamtiv o jumătate de oră înainte.
"Imaginile video au fost aduse la cunoştinţa conducerii IPJ Constanţa în jurul orei 22.30, iar în trei minute, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia a ajuns la faţa locului, în zonă nefiind semnalată vreo problemă", se arată în comunicatul IPJ Constanţa.
Sursa citată precizează că incidentul a avut loc cu o jumătate de oră mai devreme.
"Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că incidentul la care facem referire s-ar fi produs în jurul orei 22.05. Datorită muzicii live care cânta la o terasă şi a atmosferei create, în mod spontan, mai mulţi trecători - posibil turişti - au format o horă, pe care au dansat aproximativ trei minute", a mai precizat comunicatul.
Astfel, pentru prevenirea acestui tip de incidente, conducerea IPJ Constanţa a decis suplimentarea efectivelor în staţiunea Mamaia, începând de duminică.
Pe reţele sociale au apărut imagini sâmbătă seara care arătau mai multe persoane ce dansau hora în centrul staţiunii Mamaia, într-o zonă unde se află mai multe terase.
1. Sunt hore peste tot in parcuri
(mesaj trimis de Cristian în data de 21.06.2020, 22:38)
Sunt "hore" peste tot in parcuri, umbla tinerii "ciorchine" cate 5-10 la un loc..
Este spaima COVID-ului.
Lasand gluma si caterinca la o parte.. lumea si-a cam dat seama ca luam cu totii parte la "frauda secolului".. De aceea lumea, desi respecta regulile - masca, termometrul, distantare, etc..nu prea mai pune botul la manipularea de proportii din presa.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.06.2020, 23:01)
Frauda esti tu, amice fara creier.
1.2. Ce (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Stii tu în data de 22.06.2020, 10:26)
Stai in inzolare credulule