IPOTEZE DE WEEDEND Imperiul contraatacă

Bătălia de pe scena politică americană se ascute, zi de zi, mai ceva ca lupta de clasă în vremurile ideologice ale ”dictaturii proletariatului”. Vorba lui Bakonsky...A.E. Bakonsky, desigur: ”Trece o noapte şi mai trece o zi, Se-ascute lupta dintre clase, Iar chiaburii se-arată a fi, Elemente tot mai duşmănoase”. La ei, nu e cu chiaburi. Văzută de la republicani, ”poezia” e cu democraţi, iar din partea cealaltă, de la democraţi, cu republicani! Un-te uiţi, toată cîmpia politicii americane e plină, de la un cap la altul, numai de duşmani! Iar, cînd e vorba de duşmani, orice mijloc e bun ca să îi pui la pămînt. Vorba bătrînului soldat hîrşit: cel mai bun duşman e ăla mort! Sigur, acum nu trebuie să exagerăm. În politică, nu trebuie neapărat să îl omori, fizic, e destul să îl bagi la puşcărie, spre exemplu! În acest sens, zilele acestea, Administraţia Trump 2.0 se află în plină ofensivă. Directoarea Comunităţii de Informaţii a Statelor Unite, Tulsi Gabbard, a declasificat un vraf de documente ale diferitelor instituţii pe care le coordonează şi a dat publicităţii un studiu, pe marginea lor, referitoare la tema implicării Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016. Cele care au legitimat primul mandat prezidenţial Trump. Cele marcate, între altele, pentru cine nu îşi mai aduce aminte, de ”spargerea” serverelor Comitetului Naţional al Partidului Democrat de către echipele specializate ale unei puteri străine. Rusia, desigur! Publicarea a mii de emailuri ale candidatei prezidenţiale Hillary Clinton, a avut un efect devastator asupra credibilităţii sale publice şi, implicit, asupra susţinerii electorale. Operaţiunea a fost atestată oficial de serviciile de informaţii americane ca reală. Ca şi scopul ei: influenţarea semnificativă a competiţiei electorale prezidenţiale din SUA. În discursul public şi în cel electoral, atunci s-a făcut legătura dintre Trump, echipa sa de campanie şi Putin, respectiv ”elemente” ale puterii putiniste de la Kremlin. Atunci a fost creată şi proiectată public imaginea ”Trump-candidatul Moscovei”. Tema a fost ”pompată” nu doar de echipa de campanie electorală a democraţilor, ci şi de oficiali ai Administraţiei Obama, de la acea vreme. Acum, Tulsi Gabbard dă ”cărţile pe faţă” şi spune că toată zarva de acum zece ani a fost o ”făcătură”. Desigur, asta au mai spus-o şi alţii, şi atunci şi acum. Noutatea este că, acum, sunt puse sub lupa publică documente care ar atesta că oficialii administraţiei Obama, cei din serviciile de informaţii şi cei din cercul zero al Preşedintelui, nu doar au făcut din ţînţar armăsar, dar au ştiut din capul locului că toată povestea este cusută cu aţă albă, adică fără bază. Pe scurt, inventată! Prin urmare, în ”lectura” lui Gabbard, înalţi oficiali ai Administraţiei Obama, Preşedintele însuşi, au creat şi susţinut public o minciună despre care ştiau că este o minciună! Consecinţa? Din punctul de vedere al Administraţiei Trump 2.0., cineva trebuie să răspundă în justiţie pentru tot felul de delicte privind deraierea intenţionată a procesului electoral prezidenţial: Obama însuşi, fostul său director de la FBI, directorul CIA de la acea vreme, consilieri prezidenţiali, consilierii de campanie ai democraţilor şi, desigur, Hillary Clinton. Acuzaţiile ar putea merge de la încălcarea diferitelor legi şi acte care trasează liniile de conduită instituţională în situaţia de campanie electorală, pînă la trădare! Puşcărie pe viaţă, garantată! Pentru ca operaţiunea să nu fie etichetată prea uşor drept ”partizană”, ca să vezi coincidenţă! tot zilele acestea, aceeaşi Administraţie Trump a deschis acţiunea judiciară împotriva fostului consilier prezidenţial pentru securitate din primul mandat Trump, John Bolton. El este acuzat de reţinerea nelegală şi manipularea tot atît de nelegală a unor documente şi informaţii secrete şi strict secrete, la care a avut acces în calitate de consilier de securitate al Casei Albe. Încă nu se vorbeşte despre spionaj în favoarea unei puteri străine, dar tabloul se conturează tot mai convingător în această direcţie.

Acum, vine întrebarea cheie: sunt acţiunile echipei Trump o continuare viguroasă a ofensivei politice iniţiate încă din prima zi de mandat împotriva democraţilor şi a întregului aparat instituţional care i-a sprijinit sau, mai degrabă, manevrele unei disperate defensive menite să-l salveze politic pe actualul Preşedinte de consecinţele propriilor acţiuni nechibzuite din domeniul economic, administrativ şi politic, mai ales de implicaţiile catastrofale ale posibilei deschideri complete a dosarului Epstein? În favoarea ofensivei, vorbeşte convingător demersul programatic, sistematic tradus în ample acţiuni politice, economice şi administrative ale actualei guvernări republicane. Cine nu a citit din scoarţă-n scoarţă încă, e rugat măcar să răsfoiască ”Proiectului 2025” sau să aculte cu atenţie la spusele lui Russell Vought, Directorul Oficiului pentru Management şi Buget, principalul autor al politicilor puse în practică de administraţia Trump, cel care oficial se ocupă la Casa Albă ca, zi de zi, aceste politici să fie puse în aplicare de întreg aparatul instituţional al Administraţiei; de la prima pînă la ultima instituţie publică finanţată, fie şi parţial, din fonduri federale. El este omul care l-a caracterizat pe Trump drept ”unealta ideală”, ”salvatorul providenţial al Americii”, el este cel care vrea şi are grijă ca Preşedintele să nu se întrebe dacă anume măsuri sau decizii sunt legale, constituţionale, posibile sau imposibile, ci doar să le pună în aplicare. El este cel care a conceput şi realizat teancul de ”ordine prezidenţiale executive” înălţat în văzul lumii pe biroul lui Trump, încă înainte ca noul Preşedinte să păşească în Biroul Oval pentru prima sa zi de activitate! El este cel care a creat mandatul de ”Mare Demolator” al lui Elon Musk. El este, în fapt, cel mai vizibil dintre cei cîţiva ”maeştri păpuşari” care controlează mişcările lui Trump.

Ipoteza mea este că Trump se află, fără voia lui, simultan, atît în ofensivă, cît şi în defensivă. Puneţi-vă în minte imaginea aceea a surferului cu un picior deja între fălcile cu dinţi de fierăstrău ai rechinului. Omul nu se dă bătut cu nici un chip. Ţine hotărît în mîini placa pe care plutea acum doar cîteva secunde şi, deşi are piciorul aproape cu totul sfîşiat, continuă să lovească frenetic peste botul rechinului, cu toată puterea disperării!

O simplă ipoteză, desigur!