DIGI Comunications

Iranul ţine în arest de nouă luni un turist francez, fără contact cu avocatul

G.U.
Internaţional / 24 februarie

Iranul ţine în arest de nouă luni un turist francez, fără contact cu avocatul

Autorităţile iraniene au arestat acum nouă luni un turist francez, căruia nu i s-a permis să discute cu avocaţii săi, a declarat astăzi unul dintre aceştia agenţiei Reuters, potrivit Agerpres.

Avocatul Saeid Dehghan a precizat că clientul său, pe nume Benjamin, este închis în penitenciarul Vakilabad din Mashad şi vizat de acuzaţii contradictorii.

Un membru al familiei francezului a declarat că acesta are 35 de ani şi a fost reţinut după ce a ridicat o dronă deasupra deşertului, în apropierea frontierei Iranului cu Turkmenistanul.

Ministerul de externe de la Paris a confirmat că un cetăţean francez este închis în Iran şi că situaţia este monitorizată. Oficialităţile franceze şi familia au încercat până acum să păstreze secretul, din cauza disputelor din regiune, temându-se că informaţia ar putea afecta negocierile cu Teheranul. Deţinutul a primit asistenţă consulară, iar personalul diplomatic l-a contactat periodic, informează Agerpres.

Sistemul judiciar iranian nu a comentat.

Un apropiat al familiei a afirmat că Benjamin, care lucrează în domeniul organizării de evenimente, a călătorit din Franţa în Iran cu o camionetă şi că în prezent este sănătos şi a luat legătura cu rudele de trei ori după ce a fost arestat în mai anul trecut. Două contacte au avut loc în ultimele săptămâni, a menţionat sursa respectivă.

Statele Unite şi partenerii lor europeni încearcă în prezent să restabilească acordul nuclear încheiat cu Iranul în 2015. Americanii s-au retras unilateral din înţelegere în 2018, sub preşedinţia lui Donald Trump; fostul preşedinte a dus o politică de presiune maximă asupra Teheranului, prin reintroducerea sancţiunilor care fuseseră suspendate conform acordului şi aplicarea unora noi.

Militarii iranieni de elită cunoscuţi ca Gardienii Revoluţiei au arestat în ultimii ani zeci de cetăţeni străini, în special sub acuzaţii de spionaj.

Unii activişti pentru drepturile omului au acuzat Iranul că arestează străini cu dublă cetăţenie - pe care nu o recunoaşte - pentru a încerca să obţină concesii din partea altor state. Teheranul nu recunoaşte că recurge la detenţie din motive politice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

12 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9205
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1335
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6802
Gram de aur (XAU)Gram de aur231.4488

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Garanti BBVA
FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro