ISRAEL: Numărul infectărilor cu COVID-19 a depăşit din nou pragul de 1.000 de cazuri

G.B
Internaţional / 18 iulie 2021

Numărul infectărilor cu COVID-19 a depăşit din nou pragul de 1.000 de cazuri

Numărul de noi infectări cu COVID-19 raportate în decurs de 24 de ore în Israel a depăşit pentru prima dată pragul de 1.000 de cazuri în ultimele patru luni, a anunţat ieri Ministerul Sănătăţii israelian, relatează dpa, citată de Agerpres.

Ministerul a precizat că 1.118 de noi cazuri au fost înregistrate în decurs de 24 de ore, cel mai mare număr raportat de la mijlocul lunii martie.

Cu toate acestea, în timpul perioadei de vârf a pandemiei în ianuarie, numărul cazurilor zilnice era de peste 10.000 în Israel.

Premierul israelian Naftali Bennett a declarat vineri că varianta Delta a coronavirusului a provocat o creştere a numărului de infectări la nivel mondial, inclusiv în "ţările (cu un număr mare de persoane) vaccinate, precum Marea Britanie, SUA şi Israel".

Evaluarea actuală este că "eficacitatea vaccinurilor existente împotriva variantei Delta este mai slabă decât am sperat", a spus el. "Este clar că problema nu poate fi rezolvată doar prin vaccinare", a adăugat Naftali Bennett.

Varianta Delta de coronavirus a fost descoperită pentru prima dată în India şi este considerată extrem de contagioasă.

Având în vedere creşterea numărului de cazuri, Israelul intenţionează să reintroducă restricţii în ceea ce priveşte reuniunile cu peste 100 de persoane în spaţiile închise începând de miercuri. Din nou, numai cei care au fost vaccinaţi, au avut boala sau persoanele cu rezultate negative la testele COVID vor putea participa la astfel de evenimente. În plus, măştile vor fi din nou obligatorii în spaţiile închise.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Virusul! Sunt supervaccinati! Asa ceva nu e posibil!

    Eficienta vaccinului contra infectarii si imbolnavirilor usoare si medii a scazut foarte mult dupa sase luni.

    Asta inseamna nevoia unui rapel insa un oficial american era sceptic si avea nevoie de dovezi ca nu apar efecte secundare grave. 

    Cum sta treaba cu vaccinurile? Parca ofereau siguranță, protecție chestii d'asta.

    1. vrajeala, care naiba ii crede?

      vaccinul contine libertate, sperante, ...gaura de la covrig! :D (de asemenea oxid de grafen, sm-102 - in pfizer - , ingrasaminte agricole si alte bunatati de genul asta!)  

    micile fabricute de covid-19 (supranumiti "vaccinati") isi fac bine treaba ... si raspandesc veseli si la altii

    1. In seara asta la UM Digi 24, a aparut un medic din Israel si spre disperarea propagandistilor de la securitate, nu a zis ca nevaccinatii sunt de vina. El a spus (citat aproximativ) ca populatia Israelului, vaccinata in mare masura, a calatorit, ca populatiei ii place sa calatoreasca si a adus virusul in Israel. Lovitura de teatru pentru propaganda UM Digi 24. Medicii din Israel recunosc ca vaccinatii raspandesc boala.

      Intr-o diagrama de pe situl MS din Israel, din cei peste 1000 de infectati, 70% sunt vaccinati. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0603
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2917
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8612
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb