Israelul anunţă atacuri aeriene în Siria

I.V.
Internaţional / 21 ianuarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Israelul a anunţat că a ţintit poziţii iraniene în Siria, astăzi dimineaţa, după ce a interceptat duminică o rachetă vizându-i teritoriul, lansată de pe teritoriul sirian, relatează AFP.

Armata israeliană "atacă în acest moment", adică luni dimineaţa, Forţa Quds a Gardienilor Revoluţiei iraniene în Siria, a anunţat ea într-un comunicat, fără să facă alte precizări cu privire la numărul tirurilor.

Ea a avertizat totodată forţele siriene cu privire la "orice tentativă de a ataca teritoriul sau forţele Israelului", referindu-se la racheta pe care susţine că a interceptat-o duminică, trasă, afirmă ea, din nordul Platoului Golan, un teritoriu sirian. Presa israeliană evocă o rachetă de tip sol-sol.

Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR) a anunţat atacuri cu rachete israeliene în sectorul aeroportului de la Damasc şi în împrejurimile capitalei. Aceste bombardamente au atins depozite de armament aparent iraniene aparţinând Hezbollah, o miliţie şiită libaneză susţinută de Teheran, potrivit acestui ONG.

Agenţia de presă oficială a regimului preşedintelui Bashar al-Assad a mai anunţat survolarea de către aviaţia israeliană "a teritoriului libanez şi tiruri din Galileea şi Lacul Tiberiada", precizând că apărarea antiaeriană a reuşit să intercepteze "zeci de obiective inamice".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb