Italia, pregătită să refuze Comisia Europeană referitor la buget

F.B.
Internaţional / 13 noiembrie 2018

Italia, pregătită să refuze Comisia Europeană referitor la buget

Guvernul populist italian se pregăteşte de escaladarea disputei cu Comisia Europeană, fiind de aşteptat să refuze modificarea proiectului său de buget pentru anul 2019, care încalcă regulile fiscale europene, transmite Agerpres.

Guvernul de la Roma nu a dat până acum niciun semnal că va modifica bugetul, care prevede pentru anul viitor un deficit de 2,4% din PIB, faţă de 0,8% cât se angajase executivul precedent.

'Singura cale să respectăm regulile europene este să adoptăm un buget sinucigaş care ne-ar duce la recesiune', a declarat ieri vicepremierul Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 Stele. Datoria publică a Italiei depăşeşte 130% din PIB, fiind a doua în zona euro, după cea a Greciei, faţă de pragul recomandat de 60%.

În octombrie, pentru prima dată în istorie, Comisia Europeană a respins proiectul de buget prezentat de guvernul italian, considerându-l o deviere 'fără precedent' de la regulile zonei euro şi cerând modificarea lui. Potrivit unei surse din Ministerul Economiei de la Roma, răspunsul Italiei ar putea conţine o ramură de măslin întinsă Comisiei, sub forma unei revizuiri în scădere a estimărilor privind creşterea PIB.

Aceste estimări au fost considerate prea optimiste de Bruxelles.Italia va promite de asemenea 'mecanisme de siguranţă' care să garanteze că nu va fi depăşită ţinta de deficit de 2,4% din PIB, a indicat aceeaşi sursă. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a previzionat că, fără măsuri de corecţie, deficitul Italiei ar putea ajunge la 2,9% în 2019 şi la 3,1% în 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0611
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3462
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3836
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8679
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.7759

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb