Italia schimbă regulile în privinţa desemnării campioanei la fotbal

O.D.
Sport / 29 iunie 2022

Italia schimbă regulile în privinţa desemnării campioanei la fotbal

Federaţia italiană de fotbal (FIGC) a anunţat că titlul de campioană a Italiei la fotbal, în caz de egalitate de puncte între cele două echipe din fruntea clasamentului, se va decide printr-un meci de baraj începând din sezonul viitor.

Dacă acest meci decisiv se încheie la egalitate, atunci cele două echipe vor fi departajate la loviturile de la 11 metri.

Formula play-off-ului pentru titlu era deja instituită în Serie A, dar nu a fost aplicată decât o singură dată, în 1964. Bologna a câştigat atunci în faţa lui Inter Milano la Roma, cucerind al şaptelea său titlu şi ultimul de campioană. Preşedintele FIGC, Gabriel Gravina, şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa ca titlul de campioană să fie atribuit printr-un sistem de play-off.

Dacă trei echipe se vor afla la egalitate de puncte la final, atunci un clasament general va fi stabilit pornind de la meciurile lor directe şi de la golaveraj, iar primele două se vor întâlni în acest "baraj scudetto", a precizat federaţia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb