Jaf ca în filme: Atacatorii au oprit un camion blindat din mers şi au furat 9 milioane de euro

A.P.
Miscellanea / 29 august 2020

Jaf ca în filme: Atacatorii au oprit un camion blindat din mers şi au furat 9 milioane de euro

O camionetă blindată care transporta nouă milioane de euro a fost atacată vineri în oraşul francez Lyon de un grup de bărbaţi înarmaţi, potrivit ziarului regional Le Progres, citat de agenţia EFE, scrie Agerpres. Hoţii au fugit cu banii, după care au dat foc maşinilor cu care au părăsit locul faptei, scrie News.ro.

Jaful armat a avut loc cu puţin timp înainte de ora locală 09.00 (10.00, ora României) în apropierea gării centrale a oraşului, atunci când camioneta ieşea din incinta unei sucursale a Băncii Franţei.

Atacatorii, în număr de cinci şi puternic înarmaţi, au blocat vehiculul şi au ameninţat cu armele cele trei persoane aflate în cabină.

Ei au reuşit astfel să sustragă încărcătura de bani, apoi au incendiat vehiculul şi au fugit cu două autoturisme. Niciunul dintre angajaţii care păzeau încărcătura nu a fost rănit.

După câteva ore, poliţia a găsit maşinile cu care au fusit hoţii calcinate, într-o zonă din afara oraşului. Investigaţia este în desfăşurare, conchide News.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0919
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3707
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4427
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8310
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.4969

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb