Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

JEAN-DOMINIQUE SENARD: Prioritatea Renault o reprezintă întărirea alianţei cu Nissan

I.V.
Companii /

Prioritatea Renault o reprezintă întărirea alianţei cu Nissan

Renault crede în continuare că întărirea alianţei cu Nissan este o prioritate, după ce proiectul de fuziune cu Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a eşuat săptămâna trecută, a afirmat preşedintele grupului auto francez, Jean-Dominique Senard, transmite Reuters.

"În acest moment prioritatea este să facem o alianţă de succes, eficientă şi solidă. Nu va fi niciun succes pentru Renault dacă nu va exista succes pentru alianţă", a explicat Senard la Adunarea Generală a Acţionarilor, care a avut loc miercuri la Paris.

Acesta s-a declarat încrezător că se va ajunge la un acord cu Nissan privind reforma guvernanţei dorită de producătorul auto nipon.

Nissan revizuieşte structura Board-ului şi modul în care sunt numiţi directorii şi stabileşte remuneraţia lor, pentru îmbunătăţirea guvernanţei, după ce fostul preşedinte Carlos Ghosn a fost acuzat de încălcarea legislaţiei financiare şi abuz de încredere. Conform amendamentelor menite să îmbunătăţească guvernanţa Nissan, trei comitete statutare vor superviza nominalizarea directorilor, acordarea compensaţiilor şi lucrările de audit.

Jean-Dominique Senard a declarat că va sprijini reforma dacă Nissan va permite ca doi reprezentanţi ai Renault să facă parte din comitetele statutare.

Până acum Nissan a oferit doar un loc pentru Senard în comitete, dar Renault insistă ca directorul său general, Thierry Bollore, să aibă, de asemenea, un rol.

Dacă solicitarea este acceptată, Renault va vota toate modificările propuse, a dat asigurări Senard.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan a fost extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Topul Firmelor din Municipiul Bucuresti 2019www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS