JENS STOLTENBERG:"Am decis să ne intensificăm sprijinul pentru Ucraina"

V.G.
Internaţional / 21 noiembrie 2022

"Am decis să ne intensificăm sprijinul pentru Ucraina"

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a recunoscut astăzi, la Madrid, că sprijinul pentru Ucraina în faţa invaziei ruse "are un preţ" pentru toţi, dar a insistat asupra menţinerii unităţii împotriva agresorului pentru a evita "plata unui preţ mai mare", relatează EFE, potrivit Agerpres.

"Ştiu că acest ajutor are un preţ. În ţările noastre, multe persoane se confruntă cu o criză a costului vieţii. Facturile la energie şi alimente sunt în creştere", a declarat Stoltenberg, în cadrul discursului său rostit în ultima sesiune a celei de-a 68-a Adunări Parlamentare a Alianţei, care a dezbătut în acest weekend la Madrid aspecte legate de războiul din Ucraina.

Cu toate acestea, a subliniat el, "preţul pe care îl plătim în calitate de aliaţi NATO se măsoară în bani, în timp ce statul ucrainean plăteşte cu sânge acest preţ", a afirmat Stoltenberg.

"Dacă permitem ca Putin să câştige, va trebui să plătim cu toţii un preţ mult mai mare", a avertizat secretarul general al NATO.

În acest sens, el i-a îndemnat pe parlamentarii care participau la Adunarea Alianţei de la Madrid "să menţină cursul împreună": "Contez pe voi toţi, ca membri ai parlamentelor, să rămânem uniţi!", a invitat Stoltenberg.

Politicianul norvegian a reamintit, de asemenea, că în timpul summitului "transformator" al NATO, desfăşurat în iunie anul trecut la Madrid, au fost adoptate decizii foarte importante, într-un moment critic pentru alianţă.

"Am decis să ne intensificăm sprijinul pentru Ucraina, să ne consolidăm în continuare capacitatea de descurajare şi apărarea, invitând totodată Finlanda şi Suedia să devine membre ale NATO. De asemenea, am adoptat conceptul strategic pentru a adapta alianţa la o lume mai periculoasă şi mai competitivă", a spus Stoltenberg.

Totuşi, el a apreciat că, pentru ca aliaţii să îşi poată consolida în continuare capacităţile, "trebuie să investim mai mult": "2% din PIB pentru apărare ar trebui să fie considerat un prag, nu un plafon pentru investiţiile noastre".

Stoltenberg a subliniat că războiul în Ucraina a scos la iveală unele vulnerabilităţi-cheie, precum dependenţa puternică de petrolul şi gazele ruseşti, în timp ce Rusia "a transformat energia în armă şi a încercat să o folosească pentru a ne şantaja şi a ne împiedica să sprijinim Ucraina".

În acest sens, a remarcat el, "aliaţii noştri îşi diversifică acum aprovizionarea, un lucru bun pentru securitate şi pentru climă", dar, a insistat el: "să nu se creeze noi dependenţe, în special, faţă de China!".

"Nu putem da regimurilor autoritare nicio ocazie pentru a ne exploata vulnerabilităţile şi a ne submina", a îndemnat secretarul general al NATO, pronunţându-se în consecinţă pentru consolidarea rezilienţei societăţilor şi a infrastructurilor.

În final, Stoltenberg a pledat pentru intensificarea cooperării cu parteneri "din apropiere şi din depărtare", precum şi cu cei mai afectaţi de agresiunea şi coerciţia rusă, printre care a menţionat Republica Moldova, Georgia şi Bosnia-Herţegovina, precum şi ţări într-o situaţie asemănătoare din întreaga lume, de la America Latină până în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, trecând prin regiunea Indo-Pacifică.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. ai decis si vasali trebuie sa plateasca!

    Ce treaba are NATO si UE cu Ucraina? Cu ce suntem noi datori Ucrainei? De ce trebuie sa plateasca Romania acest razboi. NATO si UE ne jecmanesc si saracesc pentru sustinerea razboiului din Ucraina.

    1. ii folosesc de scut in fata rusilor si cecenilor ce viseaza sa ocupe europa

      de unde stii tu ce viseaza rusii si cecenii ?

      au declarat rusii asta ?  

      rusii au nevoie de banii europenilor nu de europa !  

      ce are europa asa de important ?  

      sau ceva care se gaseste numai in europa ?  

      ce are europa si nu are rusia ?  

      petrol , gaze , aur , diamante , lemn , minerale rare ,cereale ?  

      rusii au nevoie de banii europenilor nu de europa ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

07 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9022
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5747
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4884
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro