Jens Stoltenberg cere Georgiei reforme democratice în vederea aderării la alianţă

F.D.
Internaţional / 18 martie 2024

Jens Stoltenberg cere Georgiei reforme democratice în vederea aderării la alianţă

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut luni Georgiei să consolideze reformele democratice, relatează AFP.

"NATO rămâne alături de voi în timp ce vă continuaţi drumul către o democraţiei mai puternică şi o integrare euro-atlantică completă", le-a transmis el georgienilor la Tbilisi, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Irakli Kobahidze. "Este important ca Georgia să continuă să-i întărească reformele interne, valorile democratice şi statul de drept, inclusiv prin organizarea de alegeri parlamentare libere şi corecte în octombrie acest an", a subliniat Stoltenberg.

Liderii statelor membre ale NATO au decis, la summitul din 2008 de la Bucureşti, că Georgia poate deveni membră a alianţei. Fosta republică sovietică nu a obţinut însă deocamdată statutul oficial de candidată, reaminteşte AFP.

Guvernul condus de Kobahidze a fost criticat tot mai vehement pe plan internaţional pentru degradarea situaţiei din Georgia în privinţa respectului pentru democraţie. Opoziţia acuză partidul de guvernământ că încurajează alunecarea spre un regim autoritar şi că face jocul Rusiei.

Secretarul general al NATO a apreciat că ţara se confruntă cu probleme "foarte complicate" în domeniul securităţii, având în vedere "ambiţiile imperiale" ale Moscovei.

Georgia şi Rusia s-au confruntat în 2008 într-un război de scurtă durată. Obiectivul aderării la NATO este înscris în Constituţia georgiană şi susţinut, potrivit sondajelor de opinie, de circa 80% din cetăţeni.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Hai ca i fericesti si pe astia!

    Un alt conflict pe reteta "Ucraina" ??

    saracii de ei 

    Globalistul asta criminal ii pacaleste si pe georgieni cu marota NATO, ca sa devina si acestia carne de tun, asemenea ucrainienilor! Oare, chiar nu au invatat nimic georgienii din razboiul din 2008 cu Rusia, instigati fiind de acelasi NATO?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2327
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5909
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1208
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7416

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb