Jens Stoltenberg: O alianţă a puterilor autoritare acţionează împotriva democraţiilor

F.D.
Internaţional / 7 aprilie

Jens Stoltenberg: O alianţă a puterilor autoritare acţionează împotriva democraţiilor

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că o "alianţă a puterilor autoritare" acţionează din ce în ce mai strâns împotriva democraţiilor occidentale şi a avertizat că lumea a devenit mai "imprevizibilă", relatează EFE.

Într-un interviu acordat postului britanic BBC care va fi difuzat duminică, dar din care au fost date publicităţii sâmbătă câteva fragmente, Stoltenberg a remarcat că Rusia, Iranul, China şi Coreea de Nord sunt din ce în ce mai aliniate şi se susţin reciproc.

El a adăugat că lumea este acum "mult mai periculoasă, mult mai imprevizibilă" şi "mult mai violentă".

"China susţine economia de război a Rusiei, furnizând piese cheie industriei de apărare şi, în schimb, Moscova îşi ipotechează viitorul Beijingului", a subliniat el.

Rusia furnizează tehnologie Iranului şi Coreei de Nord în schimbul muniţiilor şi echipamentelor militare, aşa că NATO trebuie să lucreze cu alte ţări dincolo de geografia sa - cum ar fi Japonia şi Coreea de Sud - pentru "a face faţă acestei alianţe mai solide a puterilor autoritare", a explicat secretarul general al alianţei nord-atlantice.

Şeful NATO s-a referit şi la eforturile sale de a obţine mai multe fonduri pentru războiul din Ucraina. Sprijinul pe termen lung este vital acum şi pentru a reconstrui ţara după conflict, a declarat el.

"Chiar dacă credem şi sperăm că războiul se va încheia în viitorul apropiat, trebuie să sprijinim Ucraina mulţi ani, să-i construim apărarea pentru a descuraja agresiunile viitoare", a insistat Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a apreciat că sprijinul militar este vital pentru a respinge forţele ruse din Ucraina şi pentru a-l forţa pe preşedintele rus Vladimir Putin să renunţe la obiectivele sale de ocupaţie, dar a sugerat că, într-un final, şi Ucraina va trebui să facă concesii.

"În cele din urmă, Ucraina este cea care decide ce fel de angajamente este dispusă să îşi asume, trebuie să îi permitem să fie într-o poziţie în care să poată obţine efectiv un rezultat acceptabil la masa negocierilor", a declarat Stoltenberg.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. saracul robotzel.....

    1. iran și soviet cu puțin sprijin chinezesc, raiul pe Pământ.

    Razboiul Nudelman&von Pfizer prin interpusi e un fiasco care a costat lumea 1 million de morti si raniti si o crestere a datoriilor in SUA si UE de 8 trilioane!! Sa vedem cum vom plati aventura, atentie la aur & cupru & petrol = stagflatie, saracie!

    1. Sovietul s-a chinuit pe toate căile cu dezinformarea antivaccin. În Românica a prins perfect din cauza gradului de educație. :

      MA,tu nici neamul tau nu respecti,

      probabil esti banderist platit cu $ 

      Gata Pastele, hungaristanul iarasi pe baricade in weekend:-)

      Auzi draga doctore in virusologie, dar unde a disparut, absolut subit, virusul mortal? In noiembrie 2021 au inceput sa-l bage in heavy rotation pe Omicron (In November 2021, the World Health Organization (WHO) first identified the Omicron mutation of the COVID-19 virus as a variant of concern). Bizonii (ca tine) erau pregatiti de mass-media globalistilor pentru o noua tura de restrictii dragonice. Pai si unde a disparut nenicule faimosul si mortalul Omicron? A inceput in februarie 2022 razboiul si nu a mai fost nevoie de bullshit cu virusul mortal?

      Pai a "disparut" ca au facut mujicii vaccinul lor "COVID-19", ca asa se laudau ca vaccinul lor e mai bun...parca Tiriac ii facea reclama ca el numai cu ala o sa se vaccineze:-)

      Ăsta nu e Oarecare. E fals și îl declar nul.

      Adevăratul Oarecare sunt eu. Neințepat și netestat.  

      Inculții din Japonia purtau mască și astăzi la GP de F1. Numai la noi propagandiștii sovietici urlă antivaccin. Știu ei tot. inclusiv cum va câștiga sovietul pe 25 februarie 2022.

      Sa fii sanatos, prietene, sa porti masca toata viata 24/24, si cand esti singur in masina personala, si cand te scremi pe buda de acasa!

      Tocmai, vorbeam despre lipsa de educatie. Sa faci cum predici! Sa nu uiti sa mananci fructe si legume nespalate si sa nu consumi apa pt duș.

    din text = "Secretarul general al NATO..... a sugerat că, într-un final, şi Ucraina va trebui să facă concesii."

    deci se termina cu sprijinul nelimitat al NATO pentru Ucraina ?  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
ccib.ro
tophotelconference.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb