JENS STOLTENBERG, SECRETAR GENERAL AL NATO: "NATO trebuie să crească producţia de arme în 2023"

M.C.
Internaţional / 2 ianuarie 2023

"NATO trebuie să crească producţia de arme în 2023"

NATO trebuie să crească producţia de arme în contextul în care războiul din Ucraina se prelungeşte, iar nevoia Kievului de materiale militare sporeşte, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu difuzat ieri, relatează astăzi DPA, potrivit Agerpres.

"De exemplu, pentru artilerie avem nevoie de o enormă cantitate de muniţie, avem nevoie de piese de schimb", a declarat şeful alianţei militare de 30 de ţări pentru BBC. "Trebuie să accelerăm producţia şi este exact ceea ce fac aliaţii", a adăugat el.

Mentenanţa sistemelor de arme livrate deja Ucrainei este cel puţin la fel de importantă ca dezbaterea privind furnizarea de noi arme, a spus Stoltenberg.

NATO trebuie să fie pregătită să sprijine Ucraina pe termen lung. "Ceea ce am văzut este că Rusia nu dă semne că renunţă la scopul său general de a prelua controlul asupra Ucrainei. Forţele ucrainene au avut prim-planul timp de mai multe luni, dar ştim de asemenea că Rusia a mobilizat multe forţe, multe dintre ele sunt instruite acum", a mai spus Stoltenberg.

"Totul indică faptul că sunt gata să continue războiul şi potenţial să încerce să lanseze o nouă ofensivă", a adăugat secretarul general al NATO.

Este probabil ca acest război să se încheie la masa negocierilor, dar crucială pentru rezultatul unor asemenea convorbiri este puterea Ucrainei pe câmpul de luptă, a subliniat el.

Depinde de conducerea de la Kiev să decidă în ce termeni se va aşeza la masa de negociere, a mai spus Stoltenberg.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Dar nivelul de trai a europenilor simpli,

    nu ar trebui sa crestem in 2023 ??!! 

    ... ca medicamentele si educatia se pot face la nimereala!

    Pana la urma Ucraina e de facto in NATO sau cum?

    1. NATO o unealta americana,

      restul nu conteaza 

      Ukraina o colonie ruseasca,

      restul nu conteaza  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0810
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4596
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8849
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3616

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb