Joe Biden a cerut ieri companiilor americane să-şi crească producţia de petrol

V.G.
Internaţional / 20 octombrie 2022

Joe Biden a cerut ieri companiilor americane să-şi crească producţia de petrol

Preşedintele Joe Biden a cerut ieri companiilor americane să-şi crească producţia de petrol şi a confirmat că Statele Unite vor continua să-şi utilizeze rezervele strategice în încercarea de a stabiliza preţurile la pompă, comentează AFP, potrivit Agerpres.

Acest anunţ, într-un context electoral tensionat, intervine la două săptămâni după decizia, văzută ca o palmă diplomatică la Washington, luată de OPEC şi aliaţii săi, printre care Rusia, de a-şi reduce cotele de producţie a petrolului.

De teamă că acest lucru se va traduce printr-o creştere a preţurilor la carburanţi chiar înainte de alegerile din 8 noiembrie, cruciale pentru sfârşitul primului său mandat, Joe Biden a insistat asupra acestei probleme.

"Familiile suferă", a spus el pe un ton grav, într-un discurs de la Casa Albă, conştient că inflaţia mare este pentru el un călcâi al lui Ahile, exploatat fără limită de rivalii săi republicani.

"Este urgent să creştem în mod rezonabil producţia americană de petrol", a pledat preşedintele democrat. O creştere a producţiei interne care trebuie să aibă loc "fără a întârzia tranziţia noastră spre energii curate", şi-a exprimat el dorinţa.

Joe Biden şi-a reiterat criticile la adresa anumitor jucători industriali din filiera hidrocarburilor.

"Profiturile rafinăriilor sunt duble faţă de cele obişnuite. Iar marjele distribuitorilor depăşesc norma cu peste 40%", a scris el pe Twitter, în urma conferinţei sale de presă.

Dar cea mai puternică măsură a fost, însă, confirmarea, ieri, că Statele Unite vor vinde încă 15 milioane de barili de petrol din rezervele lor strategice, în încercarea de a reduce preţul aurului negru.

Această nouă vânzare, care va fi realizată în decembrie, constituie ultima tranşă a programului anunţat în primăvară de şeful statului american şi care prevedea eliberarea a 180 de milioane de barili în total pentru a face faţă creşterii preţurilor legate de invazia Ucrainei.

În paralel, preşedintele american intenţionează să pună în aplicare un mecanism de refacere a rezervelor strategice pe termen lung. Guvernul SUA va începe să cumpere ţiţei atunci când preţul barilului West Texas Intermediate (WTI), varietatea de referinţă americană, va scădea la un interval cuprins între 67 şi 72 de dolari.

Această măsură, menită să transmită un semnal clar pieţelor, urmăreşte, de asemenea, să încurajeze marile companii naţionale să-şi crească producţia.

Administraţia plănuieşte să negocieze contracte de cumpărare la un preţ convenit în prealabil, printr-un proces de licitaţie, ceea ce va limita riscurile asociate cu volatilitatea preţurilor, a explicat un responsabil guvernamental.

De la începutul lunii septembrie 2021, Statele Unite au extras peste 212 milioane de barili din rezervele strategice, care sunt la cel mai mic nivel din iunie 1984. Niciodată un preşedinte nu a eliberat asemenea cantităţi de la crearea acestor rezerve în 1975.

Deşi a scăzut cu 22% faţă de vârful de la mijlocul lui iunie, preţul benzinei obişnuite rămâne cu 16% peste nivelul său de anul trecut în aceeaşi perioadă.

În ceea ce priveşte motorina, aceasta a scăzut doar moderat din iunie, din cauza stocurilor foarte reduse, şi costă în medie cu 50% mai mult decât acum un an.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. A cerut companiilor sa-si reduca PROFITUL,

    macar pana la alegeri,

    foarte jenanta idee capitalista 

    1. Lasa ca sunt bune capitalismul si democratia ruseasca!!!

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

31 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9221
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5466
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8998
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6028
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5779

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro