Compania farmaceutică americană Johnson & Johnson, care produce vaccinul anti-COVID-19 administrat în doză unică, a anunţat miercuri că cercetările sale au relevat o consolidare a imunităţii după administrarea unei a doua doze din acest vaccin, relatează AFP, citat de Agerpres.
În testele clinice ale căror rezultate nu au fost încă supuse analizei comunităţii ştiinţifice, doza suplimentară a generat un nivel de anticorpi de nouă ori superior celui observat la patru săptămâni după prima doză.
Autorităţile din SUA au anunţat săptămâna trecută că americanii vaccinaţi anti-COVID cu serurile Pfizer şi Moderna vor putea primi din septembrie a treia doză la cel puţin opt luni după cea de-a doua, iar administrarea unei doze de rapel şi pentru persoanele imunizate cu serul monodoză Johnson&Johnson este în curs de examinare, rezultatele evaluării fiind aşteptate ''în săptămânile următoare''.
Principala agenţie sanitară federală din SUA, Centrele pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC), a anunţat marţi că eficacitatea vaccinurilor Pfizer şi Moderna administrate conform schemei actuale cu două doze a scăzut de la 91% la 66% de când varianta Delta a devenit dominantă în Statele Unite, această concluzie rezultând în urma unui studiu realizat pe mii de angajaţi din centre de îngrijire şi spitale din şase state ale SUA.
CDC menţionează că scăderea eficacităţii celor două vaccinuri poate fi nu doar efectul variantei Delta mai contagioase a coronavirusului, ci şi al scăderii în timp a nivelului protecţiei, acesta din urmă fiind şi motivul lansării campaniei de vaccinare cu a treia doză.
1. Si inceput
(mesaj trimis de anonim în data de 26.08.2021, 00:04)
Si astia!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.08.2021, 00:11)
Normal, doar totul e la ei pe bani multi! Ca doar nu erau tampiti sa spuna ca vaccinul lor e de tot rahatul! Si mortal, pe deasupra!
3. Consolidarea imunității
(mesaj trimis de anonim în data de 26.08.2021, 07:10)
Consolidarea imunității trebuie confirmată prin studii serioase nu prin observații empirice izolate, altfel e propagandă pro-vaccinista.