JUDECAT SUB CONTROL JUDICIAR, Videanu poate pleca în Italia la un târg de marmură, între 17 şi 22 iunie

Alexandru Costea
Miscellanea / 16 iunie 2015

Adriean Videanu, judecat sub control judiciar în dosarul "Bica 2", a primit, ieri, încuviinţarea instanţei supreme de a părăsi ţara, în perioada 17 - 22 iunie, pentru a se deplasa la Târgul Internaţional de Marmură de la Carrara, Italia, potrivit surselor din presă.

Decizia luată ieri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este definitivă.

Adriean Videanu, judecat sub control judiciar în dosarul "Bica 2", a mai cerut instanţei supreme încuviinţarea de a părăsi ţara şi în perioada 25 aprilie - 9 mai, pentru a merge în Arabia Saudită să poarte negocieri cu cumpărători de marmură, solicitarea fiindu-i respinsă.

În dosarul "Bica 2", Alina Bica, Dorin Cocoş, Alin Cocoş, Ionuţ Mihăilescu şi fostului ministru al Economiei Adriean Videanu au fost trimişi în judecată în 25 februarie.

Printre altele, Bica este acuzată în acest dosar de abuz în serviciu în cazul lui Adriean Videanu, respectiv admiterea solicitării acestuia de ridicare a sechestrului asigurător de pe 80 de acţiuni, care fusese pus de procurorul care instrumentează dosarul Romgaz-Interagro. În acest dosar, Adriean Videanu este cercetat alături de alte persoane, pentru crearea unui prejudiciu de 11 milioane de dolari şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

Dosarul "Bica 2" a fost disjuns din cel în care fosta şefă a DIICOT fost trimisă în judecată, în 15 decembrie 2014, pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP, împreună cu membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb