Justiţia europeană a interzis Danemarcei să comercializeze brânză ''feta''

F.D.
Internaţional / 14 iulie 2022

Justiţia europeană a interzis Danemarcei să comercializeze brânză ''feta''

Grecia a obţinut astăzi o victorie importantă în lupta sa pentru protejarea termenului "feta", după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a criticat Danemarca pentru că nu a blocat companiile locale să utilizeze acest teren pentru brânzeturile vândute în afara Uniunii Europene, transmite Reuters, conform Agerpres.

Grecia susţine că brânza "feta" face parte din moştenirea sa culturală pentru că este produsă de peste 6.000 de ani din lapte de oaie şi capră.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) s-a declarat astăzi de acord cu acest punct de vedere.

"Prin eşecul de a opri utilizarea denumirii "Feta" pentru brânza destinată a fi exportată în ţările terţe, Danemarca a eşuat în îndeplinirea obligaţiilor care îi revin conform legislaţiei UE", au decis judecătorii de la CJUE.

Comisia Europeană, susţinută de Cipru, a dat în judecată Danemarca în 2019 pentru că nu a reuşit să împiedice companiile locale să producă şi să exporte în afara UE o brânză de culoare albă denumită "feta". În replică, Danemarca a susţinut că interzicerea exporturilor ar fi putut fi considerată ca un obstacol în calea schimburilor comerciale.

"Feta" a fost desemnată produs tradiţional grecesc de către Executivul comunitar încă din 2002, ceea ce îi conferă protecţie legală în cele 27 de state membre UE.

Acest subiect este mai mult decât o problemă de mândrie naţională pentru Grecia, care produce anual aproximativ 120.000 de tone de feta.

În luna martie 2021, Ciprul a reuşit să înscrie brânza "halloumi" în registrul produselor care beneficiază de Denumire de Origine Protejată (DOP).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

01 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9148
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9264
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5638
Gram de aur (XAU)Gram de aur279.6982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro