Kaufland investeşte 64 de milioane de leva în Bulgaria

M.I.
Companii / 28 martie 2019

Kaufland investeşte 64 de milioane de leva în Bulgaria

Retailerul german Kaufland a investit peste 64 de milioane de leva (32,7 milioane de euro) într-un centru logistic din Bulgaria, unde va crea aproape 100 de locuri de muncă, transmit Novonite, conform Agerpres.

Centrul este situat în zona industrială Rakovski, lângă oraşul Plovdiv, şi se întinde pe 359.000 de metri pătraţi.

Noul centru logistic al Kaufland este cel mai mare din sectorul de retail din Bulgaria şi unul dintre cele mai mari din Balcani.

Din 2005, investiţiile companiei au depăşit 233 de milioane de leva.

Centrul serveşte toate cele 59 de hipermarketuri Kaufland din Bulgaria, unde lucrează 600 de angajaţi, a anunţat compania, mai scrie Agerpres.

De asemenea, Kaufland a informat că va construi al cincilea magazin în oraşul Varna, pe costa Mării Negre.

Kaufland face parte din grupul german Schwarz Gruppe, care este şi proprietarul retailerului Lidl.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în 7 ţări şi o reţea de 119 magazine în România.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb