KELEMEN HUNOR:"UDMR a cerut din iulie protejarea consumatorilor la creşterea preţurilor din energie"

G.B
Politică / 27 octombrie

Kelemen Hunor

Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, astăzi, după adoptarea în plenul Camerei Deputaţilor a proiectului privind compensarea şi plafonarea creşterii preţurilor din energie, că Uniunea a cerut încă din luna iulie protejarea consumatorilor de creşterea galopantă a preţurilor din energie şi a venit cu soluţii, menţionând că, prin această decizie, "oamenii sunt sprijiniţi în mod real, fără niciun fel de pretexte", potrivit Agerpres.

"Încă din iulie am spus că trebuie să protejăm consumatorii de creşterea galopantă a preţurilor din energie, iar cea mai bună modalitate de a face acest lucru este să plafonăm şi să compensăm preţurile la energie. În timp ce alţii au căutat să se eschiveze de la această problemă, UDMR a venit cu soluţii şi a perseverat în propunerile sale, care acum au fost adoptate de Parlament. Am spus şi repet: nimeni nu trebuie să ajungă în situaţia în care la iarnă nu îşi va putea plăti facturile la utilităţi. Nu vor exista astfel de situaţii!", a afirmat Kelemen Hunor, conform unui comunicat transmis miercuri de UDMR.

Liderul UDMR a subliniat că "în sfârşit a fost luată o decizie prin care oamenii sunt sprijiniţi în mod real, fără niciun fel de pretexte".

"Nu putem permite să apară nici acele situaţii în care o afacere trebuie închisă din cauza creşterii exagerate a preţurilor din energie", a adăugat Kelemen Hunor, referindu-se la prevederile adoptate, la propunerea UDMR, privind sprijinul acordat IMM-urilor.

Bende Sandor, preşedintele Comisiei pentru industrii din Camera Deputaţilor, a precizat, conform sursei citate, că "plafonarea preţului la energie înseamnă stabilirea prin lege a valorii unitare a energiei electrice şi a gazelor naturale".

"Astfel, furnizorii de servicii nu pot furniza energie electrică cu mai mult de 1 leu/kWh, iar în cazul gazelor naturale, preţul a 1.000 kWh nu poate depăşi 250 de lei în următoarele 5 luni. Totodată, am introdus şi o valoare medie de consum, care este mult mai mare decât consumul pentru un apartament cu 3-4 camere. Astfel, dacă într-o gospodărie, consumul nu depăşeşte în 5 luni 1.650 kWh în cazul energiei electrice şi 1.100 metri cubi în cazul gazelor naturale, consumatorii vor primi compensaţii suplimentare", a explicat preşedintele Comisiei pentru industrii.

El a menţionat că, în cazul energiei electrice, preţul kW scade cu 0,29 lei/ kWh, iar în cazul gazelor naturale - cu 33%.

"De exemplu, dacă la un apartament cu 3 camere, consumul este de 150 kWh într-o lună, valoarea facturii de energie electrică este de 150 lei, din care scădem compensaţia de 0,29 lei pe kilowatt, factura se va reduce cu 43,5 lei. Astfel, valoarea finală de achitat va fi de 106,5 lei. În cazul gazelor naturale, menţionând că tot pentru un apartament cu 3-4 camere, cei 1,59 MWh (150 metri cubi) consumaţi lunar vor costa 207,5 lei/MWh la preţ unitar cu compensaţia acordată de stat. Astfel, factura de achitat va fi de 329,25 lei, care în lipsa noilor prevederi legale ar ajunge chiar şi până la 500-600 lei", a exemplificat deputatul UDMR.

Preşedintele Comisiei pentru industrii a subliniat că facturile vor include deja valorile compensate, iar consumatorii casnici nu vor fi împovăraţi cu alte demersuri administrative.

Potrivit lui Bende Sandor, TVA la energie electrică şi gaze naturale a fost redusă de la 19% la 5%, iar IMM-urile nu trebuie să achite nici taxa pentru tariful certificatelor verzi sau contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă şi alte taxe suplimentare.

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă privind compensarea creşterii preţurilor din energie, stabilind pentru perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022 o schemă de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii casnici, IMM-uri, cabinetele medicale individuale şi alte profesii liberale, spitale, unităţi de învăţământ, de cult, ONG-uri. S-au înregistrat 285 voturi pentru, unul contra şi un deputat nu a votat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
ALPHA BANK
ifep.ro
UNNPR
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

07 Dec. 2021
Euro (EUR)Euro4.9485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3946
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8231
Gram de aur (XAU)Gram de aur251.5919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
croco.ro
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro