Klaus Iohannis a exprimat îngrijorarea faţă de creşterea discursului antisemit la o întrevedere cu preşedintele executiv al American Jewish Committee

G.U.
Politică / 23 septembrie 2021

Klaus Iohannis a exprimat îngrijorarea faţă de creşterea discursului antisemit la o întrevedere cu preşedintele executiv al American Jewish Committee

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, ieri, o întrevedere cu preşedintele executiv al American Jewish Committee (AJC), David Harris, în marja celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, prilej cu care a subliniat îngrijorarea României faţă de creşterea discursului antisemit în contextul crizei sanitare, mai ales în mediul online, transmite Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis a reiterat condamnarea fermă de către România a acestor evoluţii, subliniind eforturile recente în materie întreprinse de ţara noastră, concretizate în adoptarea, în luna mai a acestui an, a "Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură".

Cu prilejul întâlnirii de la New York au fost abordate teme de interes comun referitoare la relaţiile bilaterale româno-americane, relaţiile România-Israel, evoluţiile din Orientul Mijlociu, relaţiile Israel-Uniunea Europeană, priorităţile de agendă România-Statele Unite ale Americii, angajamentul României faţă de combaterea antisemitismului, păstrarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis a salutat "intensitatea şi substanţa" cooperării bilaterale România-SUA în cadrul Parteneriatului Strategic, în toate dimensiunile sale, respectiv a dialogului cu caracter strategic dintre România şi Israel, salutând activitatea AJC în sprijinul valorilor democratice fundamentale.

În context, Klaus Iohannis a reafirmat "angajamentul constant" al României în ceea ce priveşte asumarea trecutului şi sancţionarea oricărei forme de manifestare a antisemitismului, precum şi condamnarea negării şi distorsionării Holocaustului.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Pai, acum Dulapule, nu faci "intelegeri secrete cu evreii", chiar impotriva poporului roman? Tocmai tu, care-l acuzai pe Dragnea de asa ceva?!

    cum suna asta cu antisemitismul din gura unui neamt.....subiect de meditatie......ce ar fi facut acum dulapul daca hitler castiga razboiul? sigur ar fi fost bagat la bulau ca ar fi sustinut soarta evreilor.......:)))

    1. Nu ,HITLER nu l-ar fi bagat la PUSCARIE pe IOHANNIS ,ci,l-ar fi decorat cu CRUCEA de FIER pentru faptul ca IOHANNIS i-a urmat exemplu si a declansat HOLOCAUSTUL impotriva POPORULUI ROMAN. Ce zici,am dreptate.?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2647
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5934
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6085
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1371
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.3962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb