Klaus Iohannis a promulgat legea privind indemnizaţia pentru mame

Raluca Juncu
Ziarul BURSA #Politică /

Klaus Iohannis a promulgat legea privind indemnizaţia pentru mame

Actualizare 20:25 PNL solicită premierului să facă demersuri de finanţare a majorării indemnizaţiilor pentru mame

PNL solicită aplicarea legii privind indemnizaţia pentru mame începând cu 1 iulie şi face apel la premierul Dacian Cioloş să întreprindă demersurile necesare pentru a asigura finanţarea acestei măsuri, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

"Partidul Naţional Liberal salută promulgarea legii privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului şi apreciază totodată consideraţiile preşedintelui Klaus Iohannis asupra importanţei actului normativ. Solicităm, şi pe această cale, aplicarea legii menţionate începând cu data de 1 iulie, prevăzută în cuprinsul său, în forma în care a fost adoptată de Parlament, astfel încât mamele să beneficieze de majorarea indemnizaţiilor din acest an. Facem apel la premierul Dacian Cioloş să întreprindă demersuri necesare pentru a asigura finanţarea acestor măsuri de o importanţă capitală pentru situaţia demografică a României şi considerăm că ar fi total inoportună o eventuală prorogare a actului normativ, enunţată ca posibilitate cu puţin timp în urmă", se arată în comunicatul PNL.

Liberalii îşi exprimă speranţa că Executivul va integra această măsură într-o strategie concretă de politici de creştere demografică, motivând că aceasta trebuie să devină un obiectiv naţional asumat, deoarece ''viitorul nostru ca ţară depinde de viitorul copiilor noştri''.

(S.A.)

---------

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat astăzi că a promulgat legea privind indemnizaţia pentru mame.

"Chiar astăzi am semnat un decret de promulgare pentru o lege (...) privind concediul şi indemnizaţia pentru mame", a declarat Klaus Iohannis.

Cu ocazia depunerii juramantului de catre noul ministru al Muncii, Dragos Pîslaru, Preşedintele adaugă " Aceasta lege este una bună, aşteptată şi binevenită. Sper să gasiţi condiţii pentru a aplica cât mai repede această lege".

Klaus Iohannis a mai subliniat: "Vă rog sa nu trataţi această chestiune într-un mod contabil. Este o lege pro-activă, foarte importantă pentru România".

"Vă încurajez pe dumneavoastră (n.r. ministrul Muncii) şi pe dumneavoastră, domnule prim-ministru, să găsiţi în Guvern cele mai bune soluţii pentru a aplica cât se poate de repede această lege, a adăugat Iohannis.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat la finalul lunii martie proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi prin care se stabileşte că indemnizaţia va fi acordată până când copilul împlineşte doi ani.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS