KLAUS IOHANNIS:"Aderarea cât mai rapidă la OCDE constituie o prioritate pentru România"

S.B.
Politică / 28 ianuarie

"Aderarea cât mai rapidă la OCDE constituie o prioritate pentru România"

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că aderarea cât mai rapidă la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este o prioritate pentru ţara noastră, în contextul primirii, vineri la Palatul Cotroceni, a secretarului general al OCDE Mathias Cormann, transmite Administraţiei Prezidenţiale, potrivit news.ro.

Şeful statului a salutat decizia recentă a Consiliului OCDE pe tema extinderii organizaţiei, care deschide calea începerii negocierilor de aderare a ţării noastre la OCDE, şi a mulţumit secretarului general şi statelor membre pentru susţinerea arătată, conform comunicatului de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că vizita secretarului general al OCDE în România, prima de la anunţarea acestei decizii, reprezintă un mesaj politic cert de recunoaştere a eforturilor şi angajamentului ţării noastre în acest proces de modernizare şi consolidare, mai indică sursa citată.

"Preşedintele României a arătat, de asemenea, că decizia Consiliului OCDE constituie un moment istoric aşteptat de partea română, care confirmă angajamentele ţării noastre în sfera principiilor democraţiei, economiei de piaţă şi multilateralismului", potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

A fost reliefată cooperarea de durată dintre România şi OCDE. În context, preşedintele Iohannis a reconfirmat obiectivul de continuare a colaborării strânse cu structurile organizaţiei, pentru implementarea reformelor necesare şi promovarea unei dezvoltări economice sustenabile pentru România. Printre domeniile de interes, şeful statului a evocat excelenta colaborare cu OCDE în sfera educaţiei, exprimând încrederea dezvoltării pe mai departe a cooperării pe acest palier important, în cadrul proiectului "România Educată".

La rândul său, Mathias Cormann a felicitat România pentru decizia favorabilă vizând deschiderea negocierilor de aderare, arătând că ţara noastră se numără printre cei mai activi parteneri ai organizaţiei. Totodată, în perspectiva aderării la OCDE, el a exprimat disponibilitatea organizaţiei de a sprijini partea română în atingerea obiectivelor stabilite, de consolidare instituţională şi de dezvoltare economică şi socială.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Asa o fi.. pentru Romania.. Pentru romani, insa, facturile la gaze sunt prioritatea, tatutzu... !

    Hai sa facem un referendum sa vedem care sunt prioritatile pentru romani. Si ii intrebam si ce parere au despre Iohannis ...  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

19 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9474
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7141
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8270
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8404
Gram de aur (XAU)Gram de aur276.8333

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
piperea.ro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro