Klaus Iohannis cere măsuri pentru protejarea consumatorilor vulnerabili

G.B
Politică / 14 septembrie

Klaus Iohannis şi Francesco Starace ( sursa foto: Administraţia Prezidenţială)

Klaus Iohannis şi Francesco Starace ( sursa foto: Administraţia Prezidenţială)

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut conducerii Enel Grup să colaboreze cu autorităţile statului pentru a proteja consumatorii vulnerabili, dar şi companiile afectate de creşterea accelerată a preţurilor la energie. La rândul său, Enel Grup a transmis că este interesat de a fi în continuare "un partener pe termen lung al statului român", potrivit Digi24.

Preşedintele Klaus Iohannis a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Enel Group, condusă de Francesco Starace, CEO Enel Group, căruia i-a spus, între altele, că doreşte investiţii care să contribuie la consolidarea securităţii energetice a României, dar şi în plan regional.

"În cadrul întâlnirii, au fost discutate principalele provocări cu care se confruntă în prezent piaţa energiei la nivel european, precum şi aspectele specifice pieţei autohtone, ale cărei evoluţii din ultima perioadă au creat îngrijorări majore la nivelul consumatorilor casnici şi industriali. În acest sens, Preşedintele Klaus Iohannis a transmis conducerii Enel Grup că este necesar un efort comun al companiilor din sectorul energetic şi al autorităţilor statului, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri şi instrumente destinate protejării consumatorilor vulnerabili, dar şi firmelor din sectorul productiv, puternic afectate de actuala creştere a preţurilor la energie", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Conform aceleiaşi surse, directorul general al Enel Group a menţionat "interesul ferm al companiei de a reprezenta, în continuare, un partener pe termen lung al statului român, care doreşte să contribuie semnificativ la asigurarea unei tranziţii energetice echitabile şi de succes".

Conducerea Enel Group a prezentat la Cotroceni activitatea companiei şi planurile sale de investiţii, care vizează dezvoltarea de noi capacităţi de producţie a energiei electrice din resurse regenerabile, precum şi obiective privind sustenabilitatea reţelelor de distribuţie.

Klaus Iohannis a subliniat necesitatea creşterii consistente a investiţiilor şi a dezvoltării de noi unităţi de producţie în sectorul energetic, care să contribuie la consolidarea securităţii energetice a României, dar şi în plan regional. Preşedintele a menţionat că pot fi explorate şi fructificate noile direcţii de dezvoltare, cu soluţii pe termen lung, precum electromobilitatea sau utilizarea hidrogenului ca sursă de energie. Totodată, Preşedintele României a încurajat continuarea dialogului dintre Enel şi autorităţile statului, evidenţiind importanţa valorificării avantajelor deosebite pe care ţara noastră le deţine în sectorul energetic.

"Expertiza mondială a grupului Enel în domeniul energiei verzi va putea facilita atingerea ţintelor asumate la nivel european, în cadrul noilor politici specifice Pactului Verde. Astfel, fondurile europene şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt oportunităţi de finanţare care vor susţine atingerea obiectivelor de securitate energetică la nivel naţional", se arată în comunicatul de la Cotroceni.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Imbecililor, cum puteti pune in aceeasi fraza "consumatori vulnerabili" si companii.

    Pai eu nu sunt consumator vulnerabil dar nici nu vreau ca o companie sa aiba curent mai ieftin ca mine. Ticalosilor care mancati ciorba de 3 lei la cantina Parlamentului desi aveti salarii de mii de euro. 

    1. La isrna toti o sa renuntam sa mai muncim ca sa avem reducere la facturi

    Am avut o experiență de 1 an cu teparii ăștia! Plateam prețuri cu cel puțin 50 % față de Electrica! Nu-l înțeleg pe Iohannis, chiar așa neinformat e ? Toată presa îi critică pe mafioții ăștia, cum să te întâlnești cu ei ?

    Chiar nu stie cine sunt ? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro