Preşedintele Klaus Iohannis se va vaccina anti-Covid în a doua etapă a campaniei, deşi le-a făcut specialiştilor propunerea de a fi printre primii vaccinaţi pentru a fi un exemplu şi a le da oamenilor încredere. Specialiştii i-au sugerat însă să se conformeze strategiei de vaccinare pentru a nu genera speculaţii, relatează news.ro.
Specialiştii din cadrul grupului de lucru privind campania de vaccinare i-au spus că gestul său ar putea duce însă la speculaţii, a declarat la Digi 24 medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID.
"În cadrul grupului de lucru preşedintele Klaus Iohannis ne-a ridicat această propunere ca să o evaluăm şi răspunsul a fost, după ce ne-am consultat cu toţi experţii, că nu este de dorit. Pentru că, dintr-un gest care se doreşte a convinge şi a întări încrederea în vaccinare se pot crea alte speculaţii şi nu am dorit acest lucru pentru că se distrug toată credibilitatea noastră şi toată munca", a explicat medicul.
Klaus Iohannis nu este în prima categorie de vaccinare. Preşedintele este în etapa a doua de vaccinare conform strategiei.
"De aceea, Klaus Iohannis a anunţat că se va vaccina când îi va veni rândul, conform strategiei de vaccinare", a declarat la Digi24 medicul Valeriu Gheorghiţă.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat într-o conferinţă de presă, în 25 noiembrie, că este "pentru vaccinare" şi, dacă se consiceră că exemplul său ar putea încuraja vaccinarea anti-COVID, se va vaccina în momentul în care va exista un vaccin.
Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă se va vaccina public pentru a da un exemplu, în momentul în care va exista un vaccin anti-COVID şi a afirmat: "Dacă se crede că asta ar ajuta, da, cu plăcere. Cum să nu? Nu am nicio problemă cu asta".
Şeful statului a precizat că este "pentru vaccinare".
"Eu sunt pentru vaccinare dacă asta a fost o întrebare indirectă. Personal, sunt pentru vaccinare", a mai declarat Iohannis.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2020, 18:12)
ar fi ceva , daca s-ar vaccina cu vaccinul care ajunge la mine .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2020, 19:03)
Asta e de radio Erevan :-)...deci mutalaul vrea sa se vaccineze primul dar nu-l lasa altii :-)...si toate astea pentru binele nostru....oh, my God, de unde ai strans atatia idioti
3. fără titlu
(mesaj trimis de Vali în data de 20.12.2020, 19:04)
intotdeauna mi-a placut de Iohannis - chiar are prezenta si ch arisma de presedinte de stat - poate primul de acest fel dupa Regele Mihai.
Iliescu ma facea sa ma simt rusinat cand il vedeam cu stilul ala de "aranjam noi, combinam noi, lasa ca ne intelegem noi" cam cum fac tiganii in piata sa te combine.... Constantinescu mi-a placut pana la un punct si punctul ala era ca dadea impresia ca era nascut direct catarat intr-un turn intelectual de fildes ...ii lipsea contactul uman , trairea umana (din care Iliescu avea prea multa) ... lui COnstantinescu i-a lipsit contactul cu vulgul.
Iohannis pare sa fie o buna balanta intre elitism si stil popular. Eu ma simt bine (nu foarte bine, doar bine) reprezentat de Iohannis in Europa si lume.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Vali în data de 20.12.2020, 19:05)
totusi eu nu ma voi vaccina
e alegerea mea de anonim, din motive personale
nu indemn pe nimeni la nimic - fiecare alege pentru el.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Vali în data de 20.12.2020, 19:09)
in cazul lui Basescu - un caz special ... omul e SINGURUL de pana acum care chiar a avut fler de conducator de stat (in pofida inclinatiilor naturale pentru iesirea in afara limitelor unui sistem democratic - care inclinatii naturale si le-a tinut, totusi, in frau - Bravo lui!).
Basescu chiar a reprezentat definitia autentica a jucatorului politic - asta mi-a placut la el! Juca cu mana pe tragaci - excelent! :)
Basescu a fost omul timpului sau - si zic asta in sensul foarte bun al expresiei.
Omul potrivit la timpul potrivit si in locul potrivit.
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.12.2020, 12:37)
Da,cum sa nu?Fost-ai Lele cat ai fost!Slava Domnului ca nu mai e(Lele)!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2020, 22:35)
Oare cat de mult ne desconsidera prin acest teatru ieftin domnul presedinte si cei care il sfatuiesc?
Atat valoram noi in ochii lor, ca inteligenta? Sunt atat de prosti oare incat sa nu-si dea seama ca prin aerele astea de superioritate au doar de pierdut?
Doza mea de vaccin i-o ofer lui Iohannis, fara sa afle cineva, sa vad daca se vaccineaza. Desi s-ar putea sa accepte, va trece un an pana, mie, un om de rand ii va veni randul.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.12.2020, 10:45)
n-avea nici o grija , ca sint destui care nu vor sa se vaccineze , nu stai un an . vor fi multi care ti-l vor oferi sa scape de el , lasati propaganda ca nu ajunge la toata lumea , care chipurile se bate pe el .