KPMG numeşte un nou partener în România şi doi directori

Mina Irina
Companii / 3 octombrie 2016

KPMG a numit pe 1 octombrie un nou partener la biroul din ţara noastră, Rene Schӧb, specializat pe consultanţă fiscală, iar Tracey Walker, specialistă în combaterea mitei şi a corupţiei, şi Ionuţ Măstăcăneanu au fost promovaţi în poziţia de director, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Rene Schӧb, noul partener pe zona de Consultanţă Fiscală, are o experienţă de peste 17 ani, dintre care ultimii nouă în calitate de Managing Partner în cadrul altor companii internaţionale de consultanţă în România. El este specializat în asistenţa integrată a clienţilor, cu accent pe companii mari şi mijlocii deţinute de investitori privaţi.

Unul dintre obiectivele lui Rene Schӧbîn noua lui poziţie va fi să conducă un birou specializat în oferirea de servicii KPMG pentru clienţii vorbitori de limba germană ("KPMG German desk").

Tracey Walker, noul director pe Forensic, are naţionalitate sud-africană peste 10 ani de experienţă în investigarea fraudelor la nivel internaţional în mai multe ţări, printre care România, Ungaria, Germania, Slovenia, Africa de Sud şi Statele Unite. Experienţa ei acoperă atât aspecte naţionale, cât şi internaţionale, în ultimii ani lucrând în Europa Centrală şi de Est.

Ea a coordonat investigaţii cu privire la mită şi corupţie, investigaţii de fraudă şi delapidare atât în sectorul privat, cât şi public, a analizat şi implementat măsuri de prevenire şi combatere a mitei, corupţiei şi fraudelor. Prin prisma experientei sale ca manager senior la Direcţia Anticorupţie din Africa de Sud, precum şi de consultant la Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate, Tracey Walker este specialistă în combaterea mitei şi a corupţiei.

Ionuţ Măstăcăneanu, Director pe Consultanţă Fiscală, şi-a început cariera în KPMG în urmă cu 12 ani şi în prezent conduce echipa specializată în servicii financiate din cadrul departamentului de consultanţă fiscală, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0981
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5873
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8431
Gram de aur (XAU)Gram de aur741.4095

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb