Kremlinul confirmă discuţia telefonică între Putin şi Trump

B.G.
Internaţional / 17 martie, 14:47

Dmitri Peskov (Sursă foto: Wikipedia)

Dmitri Peskov (Sursă foto: Wikipedia)

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump vor purta o conversaţie telefonică marţi, potrivit EFE, sursă de la care redăm informaţiile ce urmează.

"Da, este adevărat. O astfel de discuţie este programată pentru marţi", a menţionat Peskov într-o conferinţă de presă telefonică.

Anunţul vine după ce Trump a declarat duminică că intenţionează să discute telefonic cu Putin pe 18 martie. În săptămâna precedentă, Putin a arătat disponibilitate pentru a discuta cu Trump despre propunerea de armistiţiu de 30 de zile în Ucraina, propunere pe care Ucraina a acceptat-o deja.

Preşedintele rus a menţionat că Rusia susţine armistiţiul, dar şi-a exprimat rezervele faţă de aplicarea şi verificarea acestuia, avertizând asupra riscurilor ca Ucraina să profite de pauza de luptă pentru a se reorganiza şi reînarma.

Trump a afirmat că este încrezător că Putin va accepta propunerea şi că acest lucru ar fi esenţial pentru a opri suferinţele şi pierderile de vieţi omeneşti.

În discuţiile lor anterioare, în februarie, liderii au căzut de acord să înceapă negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

În aceeaşi conferinţă, Peskov a comentat şi despre decizia SUA de a sista finanţarea pentru Radio Free Europe/Radio Liberty, subliniind că este o chestiune internă a Statelor Unite care nu afectează Rusia. De asemenea, Peskov a menţionat că mass-media americană nu are o audienţă semnificativă în Rusia, iar această decizie nu este de interes major pentru Moscova.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb