Kremlinul consideră că Ucraina nu este consecventă la negocieri de pace

G.D.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 18 aprilie 2022

Sursa foto: www.pixabay.com

Sursa foto: www.pixabay.com

Kremlinul a acuzat astăzi Ucraina că îşi modifică în permanenţă poziţia în privinţa punctelor convenite deja la negocierile de pace, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

"Contactele continuă la nivel de experţi în cadrul procesului de negociere", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o teleconferinţă cu presa.

"Din nefericire, partea ucraineană nu este consecventă în ce priveşte punctele asupra cărora s-a convenit", a afirmat el.

"Îşi schimbă adesea poziţia, iar trendul procesului de negociere lasă mult de dorit", a adăugat Peskov.

Cu acelaşi prilej, el a spus că este încă timp ca statele aşa-numite "neprietene" să treacă la plata gazului în ruble.

Peskov a refuzat să dezvăluie câte ţări au fost de acord până acum să facă acest pas.

La sfârşitul lui martie, preşedintele Vladimir Putin a semnat un decret prin care cumpărătorilor străini li se cere să plătească în ruble pentru gazul furnizat de Rusia, în caz contrar urmând ca livrările să fie întrerupte, o măsură respinsă de capitale europene şi pe care Germania a echivalat-o cu un "şantaj".

Conform lui Peskov, plăţile pentru livrările care au avut loc după intrarea în vigoare a decretului lui Putin sunt aşteptate în mai.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb