KREMLINUL: Putin nu-l va felicita pe Biden de Ziua Independenţei SUA

F.D.
Internaţional / 4 iulie 2022

Putin nu-l va felicita pe Biden de Ziua Independenţei SUA

Şeful statului rus, Vladimir Putin, nu-l va felicita luni pe preşedintele american Joe Biden de Ziua Independenţei în SUA, ca urmare a acţiunilor ''neprietenoase'' ale Washingtonului la adresa Moscovei, a anunţat Kremlinul, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

''În acest an, felicitările cu greu pot fi considerate un lucru adecvat'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor într-un apel telefonic. ''Politicile neprietenoase ale Statelor Unite sunt motivul'', a adăugat el.

Separat, Kremlinul a apreciat luni că protestele letale care au izbucnit în regiunea Karakalpakstan din Uzbekistan sunt o ''chestiune internă'' care priveşte Taşkentul.

Peskov a declarat că Rusia consideră Uzbekistanul o ''ţară prietenoasă'' şi nu are nicio îndoială că leadership-ul său va soluţiona această chestiune.

Optsprezece oameni au fost ucişi şi 243 au fost răniţi în timpul protestelor din provincia Karakalpakstan ca reacţie la planurile de restrângere a autonomiei provinciei, au anunţat astăzi autorităţile uzbece.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb