Kremlinul spune că rezultatul alegerilor arată "consolidarea" poporului rus în jurul lui Putin

F.D.
Internaţional / 18 martie

Kremlinul spune că rezultatul alegerilor arată "consolidarea" poporului rus în jurul lui Putin

Kremlinul a salutat luni realegerea triumfală a lui Vladimir Putin cu 87% din voturi şi a declarat că rezultatele scrutinului prezidenţial din Rusia, desfăşurat fără opoziţie şi în plin conflict armat cu Ucraina, arată "consolidarea" poporului rus în jurul preşedintelui Vladimir Putin, relatează Reuters.

"Acesta este un rezultat excepţional (...) pentru preşedintele în exerciţiu (Vladimir) Putin (...), este cea mai elocventă confirmare a nivelului de sprijin din partea populaţiei ţării pentru preşedintele său şi consolidarea în jurul lui", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.

Într-un apel cu reporterii, Peskov a respins criticile americane la adresa alegerilor, despre care Washingtonul a spus că nu au fost nici libere, nici corecte. El a declarat că Rusia nu ascultă astfel de opinii şi încercările occidentale de a prezenta alegerile ca fiind ilegitime sunt absurde.

"Categoric nu suntem de acord cu această evaluare. Vorbind cu reporterii ieri seară târziu, (preşedintele rus Vladimir) Putin a spus că astfel de evaluări sunt foarte aşteptate şi previzibile", a declarat Peskov, citat de agenţia oficială de presă TASS. El a amintit de asemenea că Statele Unite sunt "profund implicate" în conflictul din Ucraina. Aceasta este "o ţară care în esenţă este de facto în război cu noi. Desigur, cu greu ne-am putea aştepta la alte evaluări", a adăugat el.

Printre altele, întrebat luni despre ideea creării unei zone-tampon de frontieră cu Ucraina, Kremlinul a declarat că Moscova trebuie să se asigure că propriul teritoriu este în afara razei de acţiune a tirurilor ucrainene.

Putin a vorbit despre posibilitatea stabilirii unei astfel de zone într-un discurs rostit duminică, după ce a câştigat alegerile, aminteşte Reuters.

"Împotriva atacurilor cu drone (ucrainene) şi bombardării teritoriului nostru: dotări publice, clădiri rezidenţiale, trebuie luate măsuri pentru securizarea acestor teritorii", a spus Peskov.

"Ele pot fi securizate doar prin crearea unui fel de zonă-tampon, astfel încât orice mijloace pe care le foloseşte inamicul pentru a ne lovi să nu fie în raza de acţiune", a adăugat el.

"Nu exclud ca, ţinând cont de evenimentele tragice care au loc astăzi, să fim forţaţi la un moment dat, când considerăm că este necesar, să creăm o anumită +zonă sanitară+ în teritoriile aflate astăzi sub regimul de la Kiev", a declarat Putin.

Putin a refuzat să ofere alte detalii, dar a spus că o astfel de zonă ar trebui să fie suficient de mare pentru a opri armele de fabricaţie străină să lovească teritoriul Rusiei, notează Reuters.

El a făcut această remarcă după ce a fost întrebat dacă crede că este necesar ca Rusia să includă regiunea ucraineană Harkov, care se învecinează cu Belgorod, o provincie a Rusiei atacată regulat de forţele Kievului din 2022.

Forţele ruse au încercat iniţial să cucerească regiunea Harkov în februarie 2022, dar au fost dispersate din cea mai mare parte a zonei într-o contraofensivă ucraineană în septembrie a acelui an.

În septembrie 2022, Rusia a declarat că a anexat cele patru regiuni ucrainene Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson, deşi nu controla pe deplin niciuna dintre ele.

Conducerea ucraineană a spus că anexarea Rusiei este ilegală şi că va lupta până ce ultimul soldat va fi expulzat de pe teritoriul ucrainean.

Printre altele, Kremlinul a apreciat luni că Iulia Navalnaia, care a preluat torţa de la răposatul ei soţ, opozantul rus Aleksei Navalnîi, şi-a pierdut "rădăcinile" şi "nu mai simte pulsul ţării" sale după realegerea lui Vladimir Putin cu 87% din voturi, adaugă AFP.

"Această Iulia Navalnaia pe care aţi menţionat-o este din ce în ce mai mult unul dintre acei oameni care îşi pierd rădăcinile, îşi pierd legătura cu Patria, îşi pierd înţelegerea Patriei, nu mai simt pulsul ţării lor", a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, răspunzând la o întrebare a unui jurnalist.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Asa a fost strans unit si poporul roman in jurul tovarasului Ceausescu

    1. Daca mai si te informezi un pic,

      sa stii ca Ceasuscu a fost masiv sustinut de populatie, 

      pana spre sfarsitul anilor '80, cand criza alimentara si energetica

      a devenit foarte agasant ptr. populatie 

      Criza energetica,alimentara,cenzura, interzicerea avorturilor,cultul personalitatii....In plus,a fost sfatuit de catre consilierii sai,spioni rusi,tradatori de tara si de neam,sa continue masurile de austeritate si dupa plata datoriilor externe.Rusii si-au batut joc de noi prin intermediul tradatorilor,au manipulat din umbra fiindca le-a mers.Din aceasta cauza au murit oameni in 89 si a fost ucis Ceausecu!Securisti tradatori!

      A fost sustinut pana cand s-a revarsat dictatura din el.

      Daca ar fi iubiti si doriti, dictatorii nu ar evita prezenta contracandudatilor si alegerile libere.

      Numai prostovanii pot dori dictatura si dictatorii.  

    Consolidarea, adica cimentarea; rusii au fost consolidati, adica betonati/inmarmuriti/cimentati , cel putin{de la Putin vine vorba) inca cel putin ( ptiu, piei ispita!) inca sase ani. Condoleante, popor rus.

    Ales mai mult decât Stalin.

    Este procentaj de Coreea de Nord, de stat asiatic, cu tendințe dictatoriale.

    Dacă rușii acceptă asemenea dictator, pe zeci de ani, înseamnă că îl merită și nu au ce cauta în Europa. 

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9751
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0460
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8059
Gram de aur (XAU)Gram de aur351.6538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
ccib.ro
tophotelconference.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb