Kyiv Independent: Sviatlana Ţihanouskaia cere includerea Belarusului în negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina

S.C.
Internaţional / 12 noiembrie, 14:50

Sursă foto: Wikipedia/Sviatlana Ţihanouskaia

Sursă foto: Wikipedia/Sviatlana Ţihanouskaia

Lidera opoziţiei belaruse, Sviatlana Ţihanouskaia, a declarat joi că situaţia politică şi militară din Belarus trebuie inclusă în orice negocieri de pace dintre Rusia şi Ucraina şi a făcut apel la retragerea trupelor ruseşti atât de pe teritoriul ucrainean, cât şi din Belarus, în cadrul Summitului Comunităţii Politice Europene (CPE), desfăşurat la Dublin, în Irlanda, relatează Kyiv Independent.

CPE reuneşte lideri din întreaga Europă, inclusiv din state care nu fac parte din Uniunea Europeană. Rusia şi Belarusul condus de Aleksandr Lukaşenko nu sunt invitate să participe la acest forum.

Ţihanouskaia, care se prezintă drept lideră a forţelor democratice din Belarus şi este considerată pe scară largă câştigătoarea alegerilor prezidenţiale contestate din 2020, a avertizat că securitatea europeană este legată de evoluţiile politice din ţara sa, conform sursei.

„Fără o Belarus liberă şi democratică, nu va exista securitate, nici pentru Ucraina, nici pentru ţările europene”, a afirmat ea înainte de deschiderea summitului, potrivit publicaţiei.

„Cred cu adevărat că Belarus ar trebui să fie o temă în negocierile privind pacea în regiune”, a declarat lidera opoziţiei, adăugând că trebuie solicitată retragerea trupelor ruseşti atât din Ucraina, cât şi din Belarus, conform sursei.

Regimul de la Minsk este considerat de statele occidentale drept un participant la efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei. Moscova menţine o prezenţă militară importantă în Belarus şi a folosit teritoriul acestei ţări pentru a lansa invazia la scară largă din februarie 2022, precum şi pentru alte atacuri asupra Ucrainei, potrivit publicaţiei.

Ţările occidentale au aplicat măsuri similare împotriva Rusiei şi Belarusului, atât în ceea ce priveşte participarea la unele foruri internaţionale, cât şi prin sancţiuni, informează sursa citată.

Ţihanouskaia a evidenţiat şi sprijinul acordat Ucrainei de cetăţeni belaruşi, inclusiv de cei care s-au înrolat ca voluntari în forţele armate ucrainene şi a cerut continuarea sprijinului pentru Kiev, afirmând că „victoria Ucrainei va modela nu doar viitorul lor, ci şi viitorul întregii Europe”, conform publicaţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3459
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8155
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7938
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3935
Gram de aur (XAU)Gram de aur611.8686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb