Kyiv Independent: Ucraina face un pas spre aderarea la SEPA printr-o lege împotriva spălării banilor

S.C.
Internaţional / 10 noiembrie, 14:52

Sursă foto: Facebook/Olha Vasylevska-Smahliuk

Sursă foto: Facebook/Olha Vasylevska-Smahliuk

Parlamentul Ucrainei a adoptat în primă lectură, pe 10 noiembrie, un proiect de lege esenţial pentru combaterea spălării banilor, în cadrul demersurilor Kievului de aderare la Zona Unică de Plăţi în Euro (SEPA), reţeaua care permite transferuri în euro mai rapide şi mai ieftine, proiectul de lege nr. 14327-d a fost susţinut de 249 de parlamentari, potrivit deputatului Yaroslav Zhelezniak, din partea partidului Holos, relatează Kyiv Independent.

Pentru a intra în vigoare, actul normativ trebuie să treacă şi de a doua lectură, după care va trebui promulgat de preşedintele Volodimir Zelenski. Dacă va fi adoptat, acesta va permite crearea unui registru central care să indice băncile la care o persoană deţine conturi sau casete de valori, fără a include soldurile, istoricul tranzacţiilor ori conţinutul casetelor. Astfel, anchetatorii vor putea identifica mai rapid instituţiile bancare relevante şi vor putea solicita instanţelor blocarea activelor, atunci când este necesar, conform sursei.

„Astăzi este un prim pas bun, dar ar fi trebuit făcut acum un an”, a declarat pentru Kyiv Independent deputata Olha Vasylevska-Smahliuk, una dintre coautoarele proiectului şi a atras atenţia că Ucraina are puţin timp la dispoziţie: noua directivă europeană privind combaterea spălării banilor va intra în vigoare la jumătatea anului viitor, iar Consiliul European al Plăţilor, organismul care supraveghează SEPA, trebuie să aprobe aderarea Ucrainei până la sfârşitul lunii decembrie, potrivit publicaţiei.

Proiectul întâmpină însă opoziţie din partea unor parlamentari, preocupaţi de accesul instituţiilor de aplicare a legii la informaţiile financiare. Rezervele apar în contextul celei mai ample campanii anticorupţie desfăşurate în Ucraina de la începutul războiului, a explicat Vasylevska-Smahliuk. Bruxelles-ul doreşte ca registrul să fie accesibil tuturor agenţiilor care investighează infracţiuni financiare, criminalitate organizată şi corupţie, însă unii deputaţi nu au încredere în instituţii precum Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) şi Biroul de Investigaţii de Stat (SBI), conform sursei.

Ca soluţie de compromis, parlamentarii au convenit ca accesul să fie limitat iniţial la trei instituţii: Biroul de Securitate Economică, Agenţia Naţională pentru Prevenirea Corupţiei şi Agenţia pentru Recuperarea şi Gestionarea Activelor: „Încercăm să creăm un nou model. Mai întâi, vom negocia cu Comisia Europeană, apoi cu opoziţia”, a declarat deputata, precizând că şi alte state, printre care Germania şi Liechtenstein, limitează numărul agenţiilor care pot consulta astfel de registre, potrivit publicaţiei.

Dacă legea va fi adoptată până la sfârşitul anului, Banca Naţională a Ucrainei va putea depune cererea de aderare la SEPA. Integrarea în reţea ar permite transferuri în euro către 41 de ţări în condiţii similare plăţilor interne. Potrivit estimărilor prezentate de Vasylevska-Smahliuk, aderarea ar putea genera economii anuale de aproximativ 10 miliarde de grivne (220 de milioane de dolari), prin reducerea comisioanelor bancare şi a costurilor tranzacţiilor, conform sursei.

Există însă îndoieli că proiectul va parcurge la timp toate etapele legislative. Oksana Ihnatenko, directoarea executivă a Centrului pentru Integritate Financiară, organizaţie neguvernamentală, a declarat pentru Kyiv Independent că votul din prima lectură reflectă progresul înregistrat, influenţat în mare măsură de presiunea Uniunii Europene. Ea a avertizat însă că adoptarea în a doua lectură ar putea întârzia, amintind că alte proiecte legislative, precum cele privind activele virtuale, au avut nevoie de încă un an pentru a parcurge această etapă, potrivit publicaţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb