Rusia pierde lunar peste 40.000 de militari ucişi sau grav răniţi în războiul împotriva Ucrainei, iar bilanţul din octombrie ar putea depăşi 50.000, potrivit estimărilor preliminare prezentate de secretarul general al NATO, Mark Rutte, relatează Kyiv Post.
Într-un discurs susţinut miercuri, 11 noiembrie, la Atlantic Future Forum, Rutte a comparat pierderile ruseşti dintr-o singură lună cu numărul total al militarilor americani ucişi în cei 14 ani de război din Vietnam, conform sursei.
„Statele Unite, în 14 ani, în Vietnam, au pierdut 56.000 de oameni. Aici, într-o lună, Rusia, morţi sau grav răniţi, 40.000”, a declarat secretarul general al NATO. El a adăugat că primele rapoarte indicau peste 50.000 de pierderi ruseşti numai în octombrie, potrivit publicaţiei.
Rutte a afirmat că preşedintele rus Vladimir Putin nu reuşeşte să obţină rezultate decisive pe câmpul de luptă şi încearcă să slăbească voinţa de rezistenţă a Ucrainei prin atacuri asupra civililor şi infrastructurii critice. El a avertizat că loviturile cu rachete şi drone asupra oraşelor ucrainene se intensifică în perspectiva iernii, conform sursei.
Secretarul general al NATO a acuzat, de asemenea, Moscova că şi-a amplificat acţiunile ostile în Europa, prin incendieri, incidente cu drone şi atacuri cibernetice menite să destabilizeze societăţile şi să reducă sprijinul pentru Ucraina. Potrivit lui Rutte, aceste acţiuni au produs însă efectul contrar: „Pentru fiecare atac hibrid rusesc împotriva naţiunilor noastre, trimitem mai mult sprijin Ucrainei”, informează publicaţia.
Potrivit Statului Major General al Ucrainei, forţele ruse au înregistrat 16.130 de pierderi între 1 şi 7 noiembrie, cel mai ridicat bilanţ săptămânal de la începutul invaziei la scară largă. Cifra echivalează cu o medie de peste 2.300 de militari ucişi sau răniţi pe zi. Oficialii ucraineni au pus pierderile pe seama luptelor intense de pe fronturile de est şi de sud şi a atacurilor repetate ale infanteriei ruse, conform sursei.
Forţele ucrainene de sisteme fără pilot au anunţat că au provocat 16.796 de pierderi în rândul militarilor ruşi în octombrie, în urma a peste 255.000 de misiuni de luptă. Preşedintele Volodimir Zelenski a avansat separat un bilanţ de 54.400 de militari ruşi ucişi sau grav răniţi în aceeaşi lună, potrivit publicaţiei.
Un studiu publicat de The Economist la 30 octombrie a estimat că numărul total al militarilor ruşi ucişi şi răniţi de la începutul invaziei, în februarie 2022, s-ar situa între 1,4 milioane şi 2,1 milioane. Între timp, Ucraina şi-a intensificat atacurile asupra infrastructurii militare şi energetice ruseşti, vizând, la începutul lunii noiembrie, lansatoare de rachete, sisteme de apărare antiaeriană şi rafinării de petrol.

























































Opinia Cititorului