LA NIVEL MONDIAL Casele construite rapid cu imprimante 3D, soluţie pentru necesarul mare de locuinţe

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 iulie 2021

Casele construite rapid cu imprimante 3D, soluţie pentru necesarul mare de locuinţe

ONU: Până în 2030, trei miliarde de persoane vor avea nevoie de locuinţe îmbunătăţite, ceea ce înseamnă un necesar de construire de 96.000 de case noi zilnic Europa are prima casă imprimată 3D locuită deja În India, o casă 3D a fost construită în doar cinci zile

Până la trei miliarde de persoane vor avea nevoie de locuinţe mai bune către sfârşitul acestui deceniu, iar satisfacerea unui asemenea necesar ar însemna construirea a 96.000 de case noi în fiecare zi, conform Programului Naţiunilor Unite pentru Aşezări Umane (UN-Habitat).

Imprimantele 3D gigant ar putea fi una dintre soluţiile pentru contruirea rapidă a caselor, potrivit Forumului Economic Mondial (WEF), care menţionează că acestea pot produce case mai ieftine şi mult mai rapid decât prin utilizarea tehnicilor de construcţie tradiţionale. Mai mult, imprimantele 3D au creat deja case în întreaga lume, iar dacă ar fi adoptată la scară largă, această abordare ar putea rezolva problema locuinţelor pentru milioane de oameni.

WEF aduce în atenţie trei exemple de case create prin imprimare 3D, care arată că această metodă revoluţionară de construcţie este promiţătoare.

India: Construcţia unei case cu un singur etaj, cu 30% mai ieftină decât dacă era ridicată prin metoda tradiţională

O colaborare între o firmă de construcţii şi o organizaţie caritabilă a dus la ridicarea primei case imprimate 3D din India, în oraşul Chennai. Aceasta are o dimensiune de aproximativ 56 de metri pătraţi şi a fost construită ţinând cont de eficienţă, potrivit Tvasta Manufacturing Solutions.

Adithya Jain, CEO-ul şi cofondatorul Tvasta, spune: "Construcţia tradiţională este obositoare şi consumatoare de timp. Oamenii sunt tot mai puţin luaţi în seamă, deoarece accesibilitatea lor la o casă este limitată sau trebuie să se mulţumească cu locuinţe de calitate redusă. O casă accesibilă nu trebuie să fie de calitate inferioară. Cu imprimarea 3D putem asigura locuinţe de bună calitate, care sunt accesibile şi rezistente la dezastre precum cutremure şi cicloane, la care oamenii din case de calitate inferioară sunt mai vulnerabili".

Pe lângă faptul că a fost finalizată în doar cinci zile, clădirea are un cost de construcţie estimat cu 30% mai mic decât dacă ar fi fost realizată tradiţional. În plus, ridicarea acesteia a generat mai puţine deşeuri în procesul de construcţie.

Harrie Dekkers şi Elize Lutz, primii ocupanţi ai unei case imprimate 3D în Olanda

Milestone este un proiect ce cuprinde cinci case în oraşul olandez Eindhoven, iar prima locuinţă finalizată are deja ocupanţi - Harrie Dekkers şi Elize Lutz, o familie de pensionari. Aceasta este prima casă imprimată 3D locuibilă din Europa, ridicată conform legii.

Locuinţa are o suprafaţă de 94 de metri pătraţi, pe un etaj, şi a fost construită ca parte a unei colaborări între Universitatea de Tehnologie Eindhoven, municipalitatea din Eindhoven şi companii din sectorul privat.

Casa - cu o formă futuristă - ar fi fost costisitoare dacă era construită prin metode tradiţionale, din cauza design-ului şi a dimensiunii.

Bas Huysmans, managerul firmei de construcţii Saint-Gobain Weber Beamix, care proiectează cele cinci case, declară: "Dacă facem un calcul, printarea propriu-zisă a acestei case a durat 120 de ore. Dacă toate elementele necesare ar fi fost făcute în acelaşi timp, ne-ar fi luat mai puţin de cinci zile. Marele beneficiu este că, spre deosebire de constructori, imprimanta nu trebuie să mănânce, să doarmă, nu are nevoie de odihnă. Deci, dacă am în­cepe lucrul mâine, am avea următoarea casă în cinci zile".

Case construite mixt în Austin, Texas

Dezvoltatorul imobiliar 3Strands din Kansas City a lansat un proiect care include un ansamblu de case cu două până la patru dormitoare, ridicat în Austin, Texas, printr-o combinaţie de imprimare 3D şi construcţie tradiţională. Acesta este primul astfel de proiect din Statele Unite, conform 3dprintingmedia.network.

Parterul caselor a fost printat 3D, iar acoperişurile - realizate din materiale convenţionale.

Având în compoziţie Lavacrete, un tip de ciment, casele sunt proiectate să reziste la foc, inundaţii, vânt şi alte dezastre naturale mai bine decât casele construite în mod tradiţional, potrivit ICON, compania care asigură tehnologia de imprimare 3D în acest proiect.

Gary O'Dell, cofondatorul şi CEO-ul de dezvoltare al 3Strands, declară: "Vrem să schimbăm modul în care construim, deţinem şi în care convieţuim într-o comunitate. Acest proiect reprezintă un mare pas înainte, depăşind limitele noilor tehnologii, cum sunt casele imprimate 3D".

Designer-ul Claire Zinnecker din Austin s-a alăturat acestui proiect, creând finisajele de interior ale caselor.

(Articol preluat din Revista BURSA Construcţiilor)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6576
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9174
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.5083

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb