LA SOLICITAREA ONU, Iohannis a aprobat executarea unei misiuni de către o echipă SPP, în afara ţării

Alexandru Costea
Miscellanea / 9 noiembrie 2015

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat propunerea venită de la Guvern referitoare la executarea unei misiuni de protecţie, de către o echipă a Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), la solicitarea secretarului general al ONU, şeful statului informând totodată Parlamentul în legătură cu acest demers, arată un comunicat emis azi de Administraţia Prezidenţială.

"În condiţiile în care operaţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite de menţinere a păcii sunt mai importante ca niciodată pentru pacea şi securitatea internaţională, România şi-a declarat disponibilitatea de a suplimenta contribuţia în vederea întăririi capacităţii ONU de a desfăşura astfel de misiuni", arată sursa citată.

Reprezentanţii Preşedinţiei menţionează că, "în temeiul art. 7, alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român", preşedintele Iohannis a aprobat propunerea prim-ministrului Guvernului referitoare la executarea unei misiuni de protecţie, de către o echipă a Serviciului de Protecţie şi Pază, la solicitarea secretarului general al ONU.

"Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a informat Parlamentul României în legătură cu acest demers, care reprezintă o nouă confirmare a rolului ţării noastre de furnizor de securitate, având, totodată, ca efecte benefice, dezvoltarea relaţiilor de cooperare între ţara noastră şi statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite participante la misiuni de menţinere a păcii", precizează comunicatul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. chelului tichie de margaritar ii trebuie, spune o vorba batraneasca, putem stii cat costa si a cata misiune este ? sunt multe alte misiuni care inghit bani si zau ca nu stiu de ce

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb