LA TÂRGUL INDUSTRIAL DE LA HANOVRA: Angela Merkel şi-a reconfirmat angajamentul pentru comerţul liber

T.T.
Internaţional / 1 aprilie 2019

Angela Merkel (Sursa foto: Twitter)

Angela Merkel (Sursa foto: Twitter)

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a făcut tradiţionalul său tur al Târgului de la Hanovra, cel mai mare târg de tehnologie industrială din lume, după ce acesta s-a deschis, astăzi, pentru public, informează dpa.

În acest tur ea a fost însoţită de premierul suedez Stefan Lofven, ţara-partener a târgului în 2019.

"Rămân un avocat hotărât al pieţelor deschise şi comerţului liber", a spus Merkel în timpul ceremoniei de deschidere de ieri, pledând pentru o acţiune comună a Europei.

La rândul său, Lofven a îndemnat la cooperare între industriile Germaniei şi Suediei.

"Avem o mulţime de lucruri de învăţat unul de la celălalt", a spus el.

În total, 6.500 de standuri din 75 de ţări vor prezenta tehnologii destinate activităţilor de networking inteligent al omului şi maşinii, denumit adesea Industrie 4.0.

Dezvoltarea reţelelor mobile 5G, care vor forma baza pentru dezvoltarea condusului autonom, se va afla de asemenea în centrul atenţiei la acest târg comercial, care se închide vineri.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb