Laura Ioana Paar, în ultimul tur al calificărilor, la Palermo

S.B.
Sport /

Laura Ioana Paar, în ultimul tur al calificărilor, la Palermo

Laura Ioana Paar, locul 204 WTA, a acces, duminică, în ultimul tur al calificărilor pe tabloul principal al turneului de la Palermo, de categorie WTA International, primul care se desfăşoară după întreruperea sezonului cauzată de pandemia de coronavirus, informează news.ro.

Potrivit sursei citate, Paar a învins-o, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-4, pe spaniola Aliona Bolsova, locul 102 şi cap de serie numărul 2, în turul al doilea al calificărilor, după un meci de două ore şi 17 minute.

Pentru un loc pe tabloul principal, jucătoarea română va da piept, luni, cu rusoaica Liudmila Samsonova, locul 117 WTA i cap de serie numărul 5.

Tot duminică, Elena-Gabriela Ruse, locul 177 WTA, a fost învinsă de slovena Kaja Duvan, numărul 121 mondial şi favorită 7, în turul doi al calificărilor de la Palermo Ladies Open.

Duvan s-a impus cu scorul de 2-6, 6-1, 6-2, într-o oră şi 38 de minute.

Premiul pentru participarea în turul doi al calificărilor este de 758 de euro şi 10 puncte, iar cel pentru ultimul tur al calificărilor, de 871 de euro şi 14 puncte WTA.

Pe tabloul principal la Palermo sunt calificate direct Sorana Cîrstea, locul 75 WTA, Irina Begu, locul 81 WTA, şi Patricia Ţig, locul 85 WTA, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

15 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0172
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5274
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4853
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.4568

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro