LAURENŢIU PLOSCEANU (ARACO):"Suntem într-o furtună economică de o violenţă pe care încă nu o resimţim integral"

G.D.
Macroeconomie / 18 august

"Suntem într-o furtună economică de o violenţă pe care încă nu o resimţim integral"

România se află în cursul unei furtuni economice care încă nu este resimţită la adevărata ei violenţă, iar finalul de an va fi dificil atât pentru populaţie, cât şi pentru companii, a afirmat, astăzi, Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor din Construcţii (ARACO), într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.

"Suntem în cursul unei furtuni economice de o violenţă pe care încă nu o resimţim integral, potenţialul social catastrofal se va vedea începând cu iarna aceasta şi predictibilitatea este destul de discutabilă pentru modul în care vor fi finanţate proiectele. O bună parte din cheltuieli se va duce spre a ajuta oamenii să-şi plătească facturile la energie sau pentru a acoperi preţurile la alimente. Asta înseamnă că resursele pentru investiţi vor fi afectate, iar pentru construcţii înseamnă impredictibilitate şi vor fi eforturi mari să ne adaptăm la o altă realitate", a spus Plosceanu.

Finalul de an va fi dificil atât pentru firme, cât şi pentru oameni, crede el.

Pentru constructori, principalele probleme sunt legate de lipsa forţei de muncă la nivel calificat, refuzul unor autorităţi de a accepta scrisorile de garanţie emise de IFN, precum şi modificarea peste noapte a Codului fiscal, odată cu eliminarea unor facilităţi pentru acest sector.

"Senzaţia noastră este că nu se înţelege acest fenomen. O firmă de construcţii nu se face într-o lună, oamenii nu se iau de la supermarket", a mai arătat reprezentantul ARACO.

Acesta a arătat că este necesară îmbunătăţirea şi flexibiliarea legislaţiei şi a procedurilor de aducere a forţei de muncă din statele care nu aparţin Uniunii Europene.

O altă problemă este faptul că nu există programe asumate de mentenanţă a infrastructurii rutiere, dar nici pentru infrastructura critică, precum poduri, stadioane, diguri. Astfel că este esenţială promovarea cu celeritate a unor programe specifice de mentenanţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro