Leader Team Broker a lansat primul serviciu de telemedicină

L.I.M.
Miscellanea / 26 noiembrie 2019

Leader Team Broker a lansat primul serviciu de telemedicină

Leader Team Broker devine prima companie de asigurări din România, care a lansat un serviciu de telemedicină, complementar produselor de sănătate, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Serviciul iDoctor pune la dispoziţia companiilor şi persoanelor fizice, consultaţii medicale prin telefon şi printr-o platformă online disponibilă la orice oră. Apelul telefonic va conecta pacientul cu un medic specialist, care îi va evalua simptomele, va diagnostica posibile afecţiuni şi va prescrie un tratament. Scopul serviciului este să soluţioneze acele cazuri care se pot rezolva fără o vizită la medic, pentru a economisi timpul pacienţilor.

iDoctor este accesibil şi familiei persoanei asigurate, fară a necesita costuri suplimentare.

Alexandra Durbacă, Directorul Executiv Leader Team Broker a afirmat: "Cu acest serviciu de telemedicină ai doctorul cu tine oriunde, disponibil 24/7, 365 de zile pe an. Angajaţii evită astfel drumuri inutile la doctor, în timpul orelor de program, iar acest lucru are un impact direct în productivitatea acestora. Mai mult, ei se bucură de confortul unor consultaţii medicale de la birou sau de acasă, evitând astfel timpi morţi în trafic sau în săli de aşteptare, pentru afecţiuni uşoare. iDoctor nu înlocuieşte actul medical pentru afecţiuni grave, însă este un mod rapid şi ieftin pentru cele de rutină", potrivit comunicatului.

Preţul serviciului iDoctor porneşte de la 15 lei pe lună pentru fiecare angajat, în cazul companiilor şi de la 30 de lei pe lună pentru persoane fizice. În acest pachet clientul are acces nelimitat la consultaţii prin serviciul de telemedicină, având la dispoziţie multipe specialităţi medicale precum medicină generală, pediatrie, boli infecţioase, stomatologie. Adiţional, pachetul de telemedicină include a doua opinie medicală şi servicii de well-being precum consultanţă psihologică, ori consulatii la medicul nutriţionist.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

06 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6915
Gram de aur (XAU)Gram de aur235.7106

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro