Leader Team Broker emite asigurări de frontieră pentru şoferii din Ucraina

G.B
Companii / 23 martie

Răzvan Rusu, fondator Leader Team Broker de Asigurări

Răzvan Rusu, fondator Leader Team Broker de Asigurări

Leader Team Broker emite asigurări de frontieră pentru şoferii din Ucraina cărora le expiră poliţele de răspundere civilă auto pe teritoriul ţării noastre. Compania acordă, totodată, consultanţă clienţilor în vederea deschiderii, gestionării şi soluţionării dosarului de daune, în cazul unui incident în trafic cu o maşină înmatriculată în Ucraina, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, conflictul armat din Ucraina a determinat un aflux de maşini înmatriculate în ţara vecină care au intrat pe teritoriul ţării noastre, unele cu scopul tranzitării ţării noastre spre vestul Europei, altele pentru a rămâne o perioadă în ţară. În aceste condiţii, există două situaţii cu care se pot confrunta şoferii acestor autovehicule în ţara noastră: pe de o parte, le poate expira asigurarea "Carte Verde" încheiată în Ucraina şi vor avea nevoie de o asigurare de frontieră, iar, pe de altă parte, pot fi implicaţi în incidente în trafic în România, situaţie în care este nevoie de despăgubiri din partea asigurătorului ucrainean la care este încheiată poliţa obligatorie de răspundere auto.

Având în vedere circumstanţele extraordinare în care cetăţenii ucraineni au fost obligaţi să-şi părăsească ţara, Leader Team Broker vine în sprijinul acestora, oferindu-le ajutor pentru încheierea unei noi poliţe de frontieră, în cazul în care asigurarea "Carte Verde" expiră pe teritoriul României, dar şi consultanţă în cazul în care sunt implicaţi într-un accident în ţară.

"După izbucnirea războiului din Ucraina, în România au intrat câteva zeci de mii de maşini înmatriculate în ţara natală, iar numărul lor creşte în fiecare zi. În graba cu care au fugit din calea războiului, mulţi dintre şoferi nu au avut timp să-şi reînnoiască asigurarea obligatorie, astfel încât se află acum în situaţia în care le-a expirat poliţa auto. În acelaşi timm, sunt situaţii în care maşini înmatriculate în Ucraina sunt implicate în accidente rutiere produse pe teritoriul României şi nu ştiu ce să facă cu asigurarea încheiată la un asigurător din ţara de origine a cărui activitate a fost întreruptă, poate, din cauza războiului. Leader Team Broker a luat decizia de a-i sprijini atât pe proprietarii de maşini înmatriculate în Ucraina, pentru a-şi face o asigurare nouă valabilă în România şi în alte ţări europene pe care le vor tranzita, cât şi pe şoferii români cărora le oferă asistenţă şi consiliere în cazul producerii unui accident cu o maşină înmatriculată în Ucraina", a declarat Răzvan Rusu, fondator Leader Team Broker de Asigurări.

Eliberarea asigurării de frontieră pentru deținătorii de vehicule înmatriculate în Ucraina

Pentru a putea circula pe teritoriul României, toate vehiculele înmatriculate în Ucraina, la fel ca şi cele înmatriculate în oricare alt stat, au nevoie de o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA). Documentele care atestă această poliţă sunt următoarele:

O asigurare "Carte Verde" eliberată de o societate de asigurări membră a Biroului "Carte Verde" din Ucraina cu valabilitate în România, tipărită sau în format digital (pe telefon mobil, tabletă, laptop etc.);

O asigurare de frontieră eliberată în orice stat membru al Spaţiului Economic European (SEE) şi Elveția.

Având în vedere situaţia excepţională din prezent, pentru a fluidiza traficul prin vămile de la graniţa cu Ucraina, poliţiştii de frontieră permit şi accesul vehiculelor care nu au o asigurare "Carte Verde".

Pentru autovehiculele care nu au, sau cărora le expiră asigurarea auto obligatorie, şi nu pot face dovada printr-un document din cele menționate mai sus, trebuie încheiată o asigurare de frontieră în România. Leader Team Broker emite asigurări de frontieră prin Euroins şi Omniasig, companii de asigurare care emit astfel de poliţe în România. Asigurarea de frontieră este valabilă pentru 30 de zile pe teritoriul statelor membre ale Spațiului Economic European și în Elveția, iar costul acesteia variază între 100 şi 150 de euro.

Leader Team Broker oferă asistenţă în cazul unui accident cu o maşină din Ucraina

În cazul unei daune care se produce din vina unui şofer care a condus o maşină înmatriculată în Ucraina şi care are o asigurare "Carte Verde", şoferul păgubit se va adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

"BAAR este asociaţia profesională independentă a tuturor societăţilor de asigurare, care îndeplineşte atibuţii de plată a despăgubirilor sau de compensare, prin sistemul "Carte Verde'. BAAR preia solicitarea şi soluţionează dosarul, după care solicită sumele plătite cu titlu de despăgubire organismului echivalent din Ucraina. Dacă şoferul din Ucraina are asigurare de frontieră se adresează direct asigurătorului Omniasig sau Euroins. Leader Team Broker, prin departamentul Daune, acordă clienţilor consultanţă la daune în vederea deschiderii, gestionării şi soluţionării dosarului de daune", a declarat Marius Constantinescu, director al departamentului Daune din cadrul Leader Team Broker.

Termenul maxim pentru primirea despăgubirii este de 90 de zile de la depunerea ultimului document la dosar, dar, având în vedere situaţia în continuă degradare din Ucraina, perioada ar putea fi extinsă.

Până în prezent, peste 75.000 de maşini înmatriculate în Ucraina au intrat pe teritoriul ţării noastre şi s-au produs câteva accidente grave şi 40-50 de tamponări uşoare, se arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro