LeBron James, evaziv în privinţa viitorului său în NBA

O.D.
Sport / 30 septembrie, 10:25

LeBron James, evaziv în privinţa viitorului său în NBA

La aproape 41 de ani - îi va împlini la 30 decembrie - LeBron James încă nu ştie dacă cel de-al 23-lea sezon în NBA va fi şi ultimul.

Întrebat despre viitor, în cadrul Media Day al Los Angeles Lakers, numărul 23 al francizei a preferat să rămână evaziv, răspunzând: „Nu ştiu când va fi finalul, dar va fi mai devreme sau mai târziu”. Înainte de a lansa un „Poate”, la întrebarea despre un posibil Media Day pentru deschiderea sezonului următor, în 2026.

„Ceea ce mă motivează este că dragostea pentru acest sport este încă foarte puternică. Dragostea pentru procesul în sine este şi mai puternică. Asta mă motivează să continui să joc. Este chiar atât de simplu: să mă antrenez şi să-mi lucrez corpul, să încerc să-l aduc cât mai aproape de 100% în fiecare an, este ceva frumos pentru mine.Va fi decizia mea, a soţiei şi a copiilor mei. Până atunci, sunt entuziasmat de ziua de azi, sunt entuziasmat de oportunitatea de a practica sportul pe care îl iubesc pentru încă un sezon. Să continui să mă provoc, să văd până unde pot ajunge: să joc la nivel înalt, să mă recuperez la nivel înalt, să dorm mai bine, să mă pregătesc mental, să încerc să rămân în formă pe tot parcursul unui sezon lung.”, a precizat el.

LeBron James, care a pozat alături de fiul său Bronny, numărul 9 al echipei Los Angeles Lakers din 2024, a explicat, de asemenea, că nu este sigur că va mai juca când al doilea său fiu, Bryce - în prezent student la Arizona Wildcats -, va ajunge în NBA.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Energia în priză”
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0783
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4389
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8217
Gram de aur (XAU)Gram de aur530.7520

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb