Legea care abilitează un Guvern demis să aprobe bugetul a fost publicată în MOf

F.A.
Politică / 3 decembrie 2009

Decretul de promulgare şi Legea care abilitează un Guvern demis să aprobe bugetul de stat, pe cel al asigurărilor sociale şi Legea responsabilităţii fiscale au fost publicate azi în Monitorul Oficial, urmând ca actul normativ să intre în vigoare peste 3 zile., conform NewsIn.

Potrivit Legii, prin derogare de la prevederile Legii privind organizarea şi funcţionarea Executivului, "în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul poate iniţia proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internaţionale, proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, precum şi proiectul de lege privind responsabilitatea fiscală".

Premierul în exerciţiu Emil Boc a declarat miercuri că Executivul va aproba Legea bugetului pe anul 2010 după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii privind organizarea şi funcţionarea Guvernului.

Potrivit art. 78 din Constituţie, legile intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, în cazul în care nu este prevăzută o dată anume în textul acesteia.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “

Ziarul BURSA

11 noiembrie
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb