LEMET a ajuns la investiţii de 7 milioane de euro la jumătatea lui 2022

F.D.
Companii / 23 iunie

LEMET a ajuns la investiţii de 7 milioane de euro la jumătatea lui 2022

LEMET, unul dintre liderii pieţei de mobilă din România, a finalizat în prima parte din 2022 investiţii de peste 7 milioane de euroîn construcţia de noi facilităţi de producţie şi în dezvoltarea reţelei de magazine de mobilă LEMS, se arată într-un comunicat de presă.

Fabrica de mobila LEMET din Prahova are acum o centrală electrică funcţională de panouri fotovoltaice de 6.500 de mp, dar şi o nouă hală de producţie de peste 8.500 mp.

Centrala de panouri fotovoltaice are o producţie medie anuală de energie electrică de 1.000 MWh/an. Astfel, LEMET îşi asigură acum o mare parte din energia electrică consumată în activitatea de producţie, iar emisiile de CO2 au fost reduse cu peste 275 de tone pe an.

"Suntem conştienţi că doar investind permanent vom reuşi să creştem sănătos şi să ne menţinem locul pe care l-am câştigat în industria mobilei. Încheiem în acest an unul dintre cele mai importante planuri de investiţii din istoria companiei, dar nu ne vom opri aici", declară Alexandru Rizea, director general LEMET.

În primele şase luni ale lui 2022, reţeaua de magazine LEMS a ajuns la 71 de magazine de mobilă amenajate la aceleaşi standarde vizuale, cu o suprafaţă totală de 72.000 de mp. Magazinele LEMS sunt prezente acum în 63 de oraşe, acoperind astfel tot teritoriul României.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

26 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9427
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1775
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4791
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.2027

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro