LEONARDO BADEA, PREŞEDINTE ASF: "Proiectul BVB continuă şi trebuie să dezvoltăm o Contraparte Centrală"

M.G.
Bănci-Asigurări / 27 septembrie 2019

Leonardo Badea

Leonardo Badea

Proiectul de dezvoltare a pieţei noastre de capital va continua şi este important ca instituţiile interesate să dezvolte o Contraparte Centrală (CCP), a declarat Leonardo Badea, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cu ocazia unei conferinţe organizate la sediul BVB.

Leonardo Badea a afirmat: "Proiectul CCP este un alt proiect al României şi un alt proiect în care instituţiile din România, BVB în mod special, sunt profund implicate. Avem o foaie de parcurs, ştim ce avem de făcut şi unde trebuie să ajungem. Trebuie să dezvoltăm o strategie pentru piaţa de capital. Ştim că am avut nişte paşi, că am reuşit să ajungem aici, dar trebuie să stabilim că ţelul nostru nu este doar să ajungem aici ci să progresăm şi să conservăm succesul pe care l-am obţinut astăzi".

Şi domnul Badea a consemnat momentul istoric şi a mai notat că "promovarea ancorează mai bine piaţa noastră la fluxurile internaţionale de capital".

Totodată, preşedintele ASF a spus că eforturile privind modernizarea şi alinierea legislaţiei la cea europeană, dezvoltarea unor bune practici, înlesnirea accesului la piaţă, creşterea nivelului de transparenţă şi consolidarea guvernanţei corporative a emitenţilor au reprezentant piloni importanţi pentru contrucţia de astăzi.

"Ceea ce s-a pregătit şi asumat de toate instituţiile, prin măsurile legislative şi de transparenţă ce au dus la creşterea lichidităţii şi capitalizării pieţei, trebuie să ducă la atragerea de investitori străini importanţi la nivelul pieţei din România. Pe termen scurt, atenţia noastră ar trebui să se focalizeze pe acele elemente care astăzi nu sunt complet operaţionale pentru a avea o practică fluentă şi eficientă pe piaţă. Mă refer la împrumuturile de valori mobiliare, vânzările în lipsă, la tranzacţiile în afara ringului bursier, relansarea produselor derivate şi a pieţei reglementate la termen. De aceea proiectul CCP se continuă, a spus domnul Badea.

Mandatul la ASF al lui Badea se încheie la sfârşitul acestei luni, el urmând să plece viceguvernator la Banca Naţională a României.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb