Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

LEONARDO DA VINCI LA LUVRU: Justiţia italiană a suspendat împrumutul operei "Omul Vitruvian"

D.D.
Miscellanea /

Justiţia italiană a suspendat împrumutul operei "Omul Vitruvian"

Justiţia italiană a suspendat marţi autorizarea de părăsire de părăsire a teritoriului pentru ''Omul Vitruvian'', celebrul desen realizat de Leonardo da Vinci, care urma să fie împrumutat în curând Muzeului Luvru, a anunţat asociaţia Italia Nostra, citată de Le Figaro.

Tribunalul administrativ regional (TAR) din Veneţia, care urmează să se pronunţe în acest dosar pe 16 octombrie, a fost sesizat de această asociaţie pentru apărarea patrimoniului italian pe motiv că împrumutul ar constitui, potrivit acesteia, o încălcare a legii patrimoniului cultural.

Potrivit acestor prevederi, ''nu pot părăsi teritoriul bunurile care fac parte din fondurile principale ale unui departament specific'' din cadrul unui muzeu, galerie de artă, bibiliotecă, colecţie de artă sau bibliografică.

În cadrul aceleiaşi decizii, TAR a suspendat totodată acordul semnat la sfârşitul lunii septembrie la Paris între Ministerul Culturii din Italia şi Muzeul Luvru având drept obiect schimbul de opere semnate de Leonardo da Vinci şi Rafael.

În virtutea acestui acord, Roma trebuie să împrumute muzeului parizian cinci opere de Leonardo da Vinci pentru marea expoziţie de la Luvru care marchează 500 de ani de la moartea maestrului Renaşterii şi care va fi inaugurată la 24 octombrie.

În afara celebrului desen ''Omul Vitruvian'' (aflat la Galeriile Academiei din Veneţia), alte patru lucrări ar trebui să ajungă la Luvru (Studiu de peisaj, Studiu pentru ''Adoraţia Magilor'' şi două studii ale unor draperii) precum şi zeci de opere împrumutate de diferite muzee italiene.

În schimb, picturi şi desene de Rafael vor fi împrumutate Italiei pentru o expoziţie care le va fi consacrată la muzeul Quirinal din Roma în martie anul viitor.

Într-un comunicat, ministrul italian al Culturii a calificat drept ''de neînţeles'' suspendarea împrumutului decisă de tribunalul administrativ. El a asigurat că schimbul a fost decis ''potrivit regulilor specifice pentru protejarea (operelor) emise de muzee'', lucru care va apărea cu ''claritate şi transparenţă'' cu ocazia audierii din 16 octombrie.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Topul Naţional al Firmelor 2019
Energy Transition 2019
Business Card
BTPay
Centrul de conferinţe Sheraton
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS