Licitaţie de 11 milioane de euro câştigată de Antibiotice în Regatul Unit al Marii Britanii

S.B.
Piaţa de Capital / 01 decembrie 2021

Licitaţie de 11 milioane de euro câştigată de Antibiotice în Regatul Unit al Marii Britanii

Compania Antibiotice Iaşi a câştigat licitaţia organizată de Ministerul Sănătăţii din Regatul Unit al Marii Britanii pentru 5 produse antiinfecţioase injectabile, potrivitu unui comunicat remis redacţiei.

Antibiotice a câştigat licitaţia organizată de autorităţile din Regatul Unit al Marii Britanii pentru 5 medicamente antiinfecţioase injectabile (destinate spitalelor) folosite inclusiv în tratamentul suprainfecţiilor bacteriene asociate Covid-19.

"Ne bucurăm că astăzi, de 1 decembrie, Antibiotice - un brand românesc cu o istorie de peste 65 de ani poate face cunoscută această realizare. Este o dovadă în plus că şi în ţara noastră se poate face performanţă, că România are viitor!

Contractul recent încheiat are o valoare de 11 mil de euro, ceea ce ne permite consolidarea în perspectivă a afacerii, cât şi reconfirmarea statutului de producător de medicamente acceptat de una dintre cele mai mari pieţe reglementate din Europa de Vest", a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.

Contractul se va derula pe durata a 2 ani, iar primele livrări vor fi onorate începând cu luna ianuarie 2022, fără a pune în pericol asigurarea medicamentelor injectabile betalactamice pentru toate spitalele din România.

Accesarea pieţei Regatului Unit face parte din strategia de expansiune teritorială a Antibiotice şi se înscrie în Planul de Organizare şi Dezvoltare Strategică al companiei pe termen lung. De asemenea, în perspectiva anilor viitori, pentru dezvoltarea portofoliului cu produse adaptate terapeuticii actuale, Antibiotice are în derulare proiecte în ţări precum Brazilia, Australia şi ţări din Europa de Nord (Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca) care vor permite dezvoltarea prezenţei companiei în aceste pieţe şi vor determina vânzări importante.

În ultimii ani, Antibiotice a câştigat licitaţii importante pentru medicamente antiinfecţioase în Statele Unite ale Americii, unde asigură o bună parte din consumul din această piaţă, Europa de Vest, Asia de SE precum şi licitaţia organizată de Comisia Europeană (2020) prin care se asigură ţărilor membre stocurile necesare cu antibiotice betalactamice în pandemie. Acest lucru reprezintă o recunoaştere a calităţii medicamentelor fabricate în România, la Antibiotice Iaşi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

28 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9459
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4424
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9485
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.4065

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro